„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cinstirea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul la Catedrala Veche din Arad
Preoții din Arad s-au întrunit marți, 27 septembrie, la Catedrala Veche din municipiu, în cadrul cercului pastoral-misionar.
Manifestările au început cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoţi, sub protia părintelui Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, din sobor făcând parte și părintele Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, părintele Emil Roman și părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean.
În timpul slujbei Sfintei Liturghii, părintele Emil Roman a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa activităţii tipografice şi dimensiunea misionar-duhovnicească pe care Sfântul Ierarh Antim a desfăşurat-o în timpul păstoririi sale, toate acestea constituind chipul ierarhului luminat, pildă peste veacuri pentru ierarhi, preoţi şi credincioşi.
A doua parte a manifestărilor a avut loc la sala de şedinţe a Oficiului parohial Arad-Centru, unde s-a susţinut de către preacucernicul părinte protopop Flavius Petcuţ un referat având temă activitatea politico-socială a Mitropolitului Antim, model de îndrăzneală şi responsabilitate. S-a subliniat felul în care Mitropolitul Antim a înţeles să îşi asume riscuri în promovarea intereselor naţionale şi bisericeşti, într-un context politic deosebit de dificil, context care va genera şi sfârşitul său martiric, atitudinea Sfântului Mitropolit Antim fiind una de asumare a mărturisirii lui Hristos şi a grijii pentru soarta păstoriţilor săi.
Pe lângă tema propriu-zisă s-au discutat şi alte aspecte legate de viaţa bisericească, subliniindu-se faptul că exemplul Sfântului Mitropolit Antim a fost urmat de-a lungul veacurilor şi de alţi ierarhi ai Bisericii noastre care au ştiut să dea măsura înălţimii slujirii lor în interesul Bisericii şi al neamului nostru.