„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cinstirea Sfântului Ioan de către bănățeni
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul Poiana Mărului, din judeţul Caraş-Severin. Și credincioșii arădeni au venit în număr mare la Catedrala istorică din municipiu, pentru a serba hramul locașului de cult.
La sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, preoţi şi credincioşi și-au îndreptat pașii spre Schitul Poiana Mărului din judeţul Caraş-Severin, care şi-a sărbătorit hramul. În ajun, potrivit unei frumoase tradiţii, a fost adusă în procesiune la schit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru. În ziua hramului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul de vară special amenajat. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon tânărul teolog Mureșan Alin Florentin, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Nicolinț, Protopopiatul Moldova Nouă. La sfânta slujbă au fost prezenţi copii înveşmântaţi în straie populare, alături de numeroşi credincioşi de pe Valea Bistrei, autorităţi locale, dar şi foarte mulţi pelerini din alte zone ale Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Contrast” din Timişoara. După oficierea sfintelor slujbe, tuturor pelerinilor prezenţi li s-a oferit o agapă frăţească.
„Am venit la Poiana Mărului, în primul rând să ne împărtășim cu Sfintele Taine, de cuvântul și de harul lui Dumnezeu, dar am venit să ne închinăm și icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și să-l rugăm pe cel mai mare om născut din femeie să fie mijlocitor pentru noi și pentru a noastră mântuire înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Deși a fost o zi foarte călduroasă, foarte mulți credincioși au venit să-I mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru toate darurile și să-L rugăm să ne binecuvinteze pașii, pe noi, familiile și casele noastre și pe toți cei care din binecuvântate pricini nu au putut să vină aici”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica Schitului Poiana Mărului, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost târnosită în ziua de 24 iunie 2008 de către Preasfinţitul Părinte Lucian. Astăzi osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal şi peisagistic, precum şi a atelierelor de pictură, broderie şi croitorie. Atât corpul vechi de chilii, cât şi noua construcţie vor dobândi la finalizare şi o latură filantropică, destinată copiilor abandonaţi. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda schitului de la Poiana Mărului.
Hramul Catedralei istorice a Aradului
De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la Parohia Arad-Centru s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, un program aparte de slujbe, prilejuit de hramul bisericii. În seara zilei precedente sărbătorii a fost săvârșită slujba Privegherii. La sfârșitul Privegherii a avut loc o procesiune, în jurul catedralei, cu icoana hramului și cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste sfinte moaște au fost aduse din Sfântul Munte Athos, prin strădania părintelui Traian-Ioan Micoroi, parohul Catedralei Vechi, și vor și rămâne în vistieria bisericii.
În dimineața zilei de sărbătoare, la ora 9:00, s-au săvârșit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor. În continuare, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către soborul preoților și diaconilor Catedralei Vechi sub protia starețului mănăstirii Feredeu, arhimandritul Ilarion Tăceanu, din sobor făcând parte și arhimandritul Nestor Iovan de la Mănăstirea Hodoș Bodrog.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul Teodor Pavel, care a evocat, prin cuvinte alese, viaţa şi trăirea acestui mare sfânt, prăznuit pe 24 iunie. În cadrul Sfintei Liturghii, zeci de credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
La momentul rânduit s-au binecuvântat prinoasele aduse în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și s-a oficiat îndătinatul Parastas pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii Catedralei Vechi.
La sfârșitul slujbei, părintele Traian-Ioan Micoroi, parohul Catedralei Vechi, a mulțumit celor care s-au ostenit pentru organizarea hramului și în mod special preacuvioșilor părinți, împreună-slujitori, evidențiind, totodată, legătura istorică a Catedralei Vechi, cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog prin episcopii care au fost călugăriți la această mănăstire – Miron Romanul, Ioan Mețianu, Iosif Goldiș, Ioan I. Papp, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei - precum și prin arhimandriții și stareții mănăstirii, directori ai Institutului Teologic, care au slujit ocazional în Catedrala Veche – Augustin Hamsea, Roman Ciorogariu, Vasile Mangra, dr. Iustin Suciu.
Hramul Catedralei Vechi s-a încheiat, în seara aceleiași zile, prin Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.
Răspunsurile liturgice la toate slujbele săvârşite cu prilejul hramului au fost date de cântăreţii de strană ai Parohiei Arad-Centru.