„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Comemorarea istoricului bănățean Mihai Pârvulescu
Profesorul şi istoricul Mihai Pârvulescu a fost comemorat joi, 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, în biserica cu hramul „Învierea Domnului” din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a membrilor familiei, a profesorilor și persoanelor care l-au cunoscut și apreciat.
Personalităţi ale vieţii culturale din Banat, foşti studenţi şi diverşi oameni de cultură au evocat personalitatea omului şi profesorului de istorie Mihai Pârvulescu.
Moderatorul întrunirii fost prof. Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara. Totodată, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, Unirea Principatelor Române, Corala bărbătească „Epifania”, condusă de prof. Nicolae Șincari, a susținut un program de cântece patriotice.
Tot în cadrul evenimentului a fost lansată cartea „In Memoriam Magistri - Mihai Pârvulescu”, îngrijită de dr. Carmen Pușa Pârvulescu și apărută la Editura Eurostampa din Timișoara, sub egida Societății de Științe Istorice din România - Filiala Timiș. Volumul reunește atât mărturiile celor care l-au cunoscut și i-au admirat activitatea didactică, cât și studii științifice, care vin să întâmpine sărbătorirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859.
Mihai Pârvulescu - Sinteză biografică
Prof. Mihai Pârvulescu s-a născut în data de 10 august 1951, în comuna Cervenița, jud. Mehedinți. A absolvit în 1970 Liceul Teoretic nr. 3 din Drobeta-Turnu Severin, apoi în 1974 cursurile Facultății de Istorie-Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în 1979 cursurile Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în 2003, cursurile Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității din Oradea.
În 1998 a obținut titlul de doctor în istorie, specializarea Istoria Modernă a României, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza „Rolul școlii bănățene în procesul de formare a intelectualității românești din sec. al XIX-lea”. Aproape 24 de ani a fost directorul Școlii Gimnaziale Nr. 16 „Take Ionescu” din Timișoara.
A fost coordonatorul volumelor „Școală și societate în Banat”, ce conțin comunicările științifice din cadrul Simpozionului Internațional „Școală și societate în Banat”, ajuns, în prezent, la ediția a XVI-lea.
Prof. Mihai Pârvulescu a trecut la cele veșnice pe 24 ianuarie 2018.