„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Concert coral la Caransebeș
Joi, 16 august, după praznicul Adormirii Maicii Domnului, se va desfășura la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș un concert de muzică corală românească veche, clasică și contemporană. Concertul, denumit sugestiv „Centenar Coral Românesc”, va fi susținut de Corul de cameră „Cantus Redividus” și va fi dirijat de bine-cunoscutul profesor doctor Emanuel Pecingină, maestru corepetitor la Corul național de cameră „Madrigal-Marin Constantin” din București și formator dirijori-cor în cadrul programului național „Cantus Mundi”.
Acest concert are în vedere evidențierea Anului omagial al unității de credință și de neam prin armonia corală. „Cei care vor participa la concert au prilejul să descopere faptul că unitatea noastră de neam și de credință este foarte frumos ilustrată prin armonia muzicală, cu atât mai mult, cu cât în zona Banatului avem o tradiție muzicală consistentă încă din anul 1941 și toți cei care au contribuit la această frumoasă tradiție nu au făcut altceva decât să consolideze unitatea de credință și de neam. Toate corurile din zona Banatului s-au format și au prestat în tinda Bisericii, dând răspunsurile la Sfânta Liturghie și la toate evenimentele culturale”, a subliniat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Maestrul Pecingină a organizat un masterclass la Timișoara în această perioadă, participând și masteranzi de la Caransebeș. „Profesorii de muzică corală de la Seminarul Teologic «Episcop Ioan Popasu» și de la Secția de Teologie-Didactică din Caransebeș au urmat cursurile maestrului la Timișoara, iar acest concert pe care-l găzduim în Catedrala episcopală este și o recunoștință a noastră față de munca domnului profesor”, a adăugat părintele consilier Casian Rușeț.
Sunt așteptați la concertul de joi iubitorii de muzică corală care doresc să verniseze câteva opere extraordinare interpretate cu profesionalism de Corul de cameră „Cantus Redividus” sau „Madrigalul Bănățean”, dirijat de maestrul Emanuel Pecingină.
Profesorul dirijor Pecingină este și iniţiator al Festivalului internaţional de muzică corală „Zilele Muzicii la Oraviţa”, în cadrul căruia maestrul a reuşit ca în mai puţin de 10 zile să formeze un cor cameral complet nou, la Timişoara, în anul 201. Este vorba despre Corul „Cantus Redivivus”, cu care a prezentat câteva concerte de mare clasă și cu care va concerta și la Caransebeș joi, 16 august, începând cu ora 19:00.