„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Concurs și simpozion artistic internațional la Arad
Luni, 22 mai 2017, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, s-a desfășurat a IX-a ediție a Concursului și simpozionului internațional de creație literară, creație plastică și artă fotografică „Tradiție și mărturisire prin culoare și trăire”, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Slujba de Te Deum a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de ierom. dr. Iustin Popovici, diac. prof. Călin Teuca, pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Șimonca-Oprița şi arhid. asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean.
Manifestările în plen ale simpozionului au debutat cu mărturiile avocatului Ciobâncan Vasile, prof. Cioroboiu Radu și medicului Vasile Aciocârlănoaie, foști deținuți politici din cadrul din cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Arad, moderați de prof. dr. Diana Șimonca-Oprița. În același timp, s-a desfășurat un atelier de pictură pe sticlă, coordonat de prof. Mirela Bugariu și Beatrice Nicolau, la care au participat 12 elevi de la șase școli din județ.
Dezbaterea în plen a lucrărilor s-a desfășurat în prezenţa invitaţilor: prof. dr. Anca Stoenescu, inspector școlar general adjunct la ISJ Arad, arhid. prof. Florin Sirca, inspector școlar pentru management instituțional și religie, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Prof. dr. Diana Șimonca-Oprița și pr. prof. Codin Șimonca-Oprița și-au prezentat lucrările: „Textul-palimpsest și neliniștile creatoare. Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt”; „Acatistul Maicii Domnului în viziunea iconografică a pictorilor de la Mănăstirea Humorului”.
Susținerea lucrărilor a fost urmată de premierea elevilor participanți la cele 3 secțiuni ale concursului. Cele 40 de premii au fost oferite de IPS Părinte Arhiepiscop Timotei de la Arhiepiscopia Aradului și de protopopul Flavius Petcuț de la Protopopiatul Ortodox Român Arad.
Evenimentul a reunit peste 500 de participanți din Cehia și din 35 de județe ale țării, care și-au manifestat interesul pentru temele propuse de organizatori: Evoluția icoanei în istoria Bisericii; Martiri și mărturisitori din perioada iconoclastă, Sfântul din icoană – ocrotitorul meu; Icoane făcătoare de minuni – legendă și realitate, Interviu cu pictorii de icoane din parohia mea; Patriarhul Iustinian – un ierah de prestigiu al întregii Ortodoxii; Drama Ortodoxiei românești din perioada comunistă; Sfinții închisorilor – pe urmele martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Lucrările participanților - cele 133 de eseuri și articole ale cadrelor didactice și preoților, dar și cele 87 de referate și creații literare ale elevilor, au fost cuprinse într-un volum intitulat sugestiv, „Tradiție și mărturisire prin culoare și trăire”. Cele peste 300 de lucrări de artă plastică şi artă fotografică au putut fi văzute în expoziţia al cărei vernisaj a avut loc după lansarea volumului.
Organizatorii acestor activități au fost: diac. prof. Călin Teuca, pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Şimonca-Opriţa, pr. prof. Dacian Emilian Nan, arhid. prof. drd.Tiberiu Ardelean, iar dintre parteneri amintim: Arhiepiscopia Aradului, parohiile ortodoxe din Chitighaz, Ungaria; Dortmund, Germania; Praga, Cehia; Rocca di Papa, Italia; Liege, Belgia; Micălaca Veche Arad, precum și Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad; Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad; Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad; Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad; Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad.