„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferință dedicată ocrotitorilor învățământului teologic
Joi, 28 ianuarie, Sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara a găzduit conferința „Sfinții Trei Ierarhi - cu loc și fără timp”, susținută de pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, alături de consilieri de la Centrul eparhial și profesori de teologie din Timișoara.
Conferința închinată ocrotitorilor învățământului teologic s-a adresat studenților de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, specializarea Teologie Pastorală, elevilor de la clasele de teologie ale Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, precum și credincioșilor timișoreni, dornici să se împărtășească din lucrarea și învățătura celor trei corifei ai Bisericii, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. În debutul conferinței, studenții Vasile Mareniuc, Mihai Venter și Constantin Băleanu au susținut trei referate referitoare la viața și lucrarea Sfinților Trei Ierarhi, punând accentul pe învățătura acestora transmisă peste veacuri prin operele lor. Prezentările studenților au fost însoțite de cântări din slujba sfinților, interpretate de corul studenților teologi, condus de diac. Laurian Popa.
„Au slujit lui Dumnezeu și semenilor «cu timp și fără timp»”
În continuare, a urmat expunerea pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga cu titlul „Sfinții Trei Ierarhi - cu loc și fără timp”. „Pornind de la o expresie pe care o folosim foarte des în limbajul bisericesc, aceea că «preotul este chemat să slujească fiilor săi duhovnicești și oamenilor cu timp și fără timp», am încercat să evidențiez câteva aspecte din viețile celor trei sfinți, mari dascăli ai lumii și ierarhi - Vasile, Grigorie și Ioan, din care putem observa dăruirea și lucrarea lor «cu timp și fără timp» în slujba lui Dumnezeu și a semenilor. De asemenea, am subliniat faptul că nu este suficient să-i prăznuim, ci este foarte important pentru fiecare dintre noi în parte să ne construim o relație vie cu acești trei sfinți atât de importanți ai Bisericii noastre și să le acordăm importanța cuvenită în primul și în primul rând în inimile noastre, urmându-le exemplul și făcându-le loc în viața noastră”, a precizat pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga.
În finalul întâlnirii duhovnicești, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de binecuvântare și îndemn tinerilor prezenți, pentru a cerceta și studia în mod deosebit scrierile Sfinților Trei Ierarhi, luându-i drept modele și îndrumători în parcursul teologic și în lucrarea de slujire a Bisericii lui Hristos.