„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferință preoțească de toamnă la Timișoara
La Timișoara a avut loc vineri, 3 noiembrie, prima conferință preoțească de toamnă la care au participat preoții din protopopiatele Timișoara I și Timișoara II. Pe temeiul celor hotărâte de Sfântul Sinod la a doua conferinţă preoţească din acest an s-a tratat tema: „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului”.
Evenimentul a debutat în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin, prin săvârșirea slujbei Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către preoții slujitori desemnați, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.
Lucrările conferinței preoțești au continuat în sala de festivități a parohiei, unde a fost prezentat referatul științific de către părintele Daniel Alic de la Parohia „Sfântul Ilie”-Fabric din cadrul Protopopiatului Timișoara II. Conferențiarul a prezentat câteva repere istorice privind apariția comunismului în Europa și România. El a arătat că în anul 1948 s-a declanșat teroarea politică împotriva clerului Bisericii Ortodoxe Române, când 21 de ierarhi ai Bisericii au avut de suferit din cauza credinței și a valorilor creștine, pe care aceasta le propovăduiește de la amvonul său, cum a fost vrednicul de pomenire Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului. De asemenea, au fost evocate portrete de preoți bănățeni care au fost prigoniți și au făcut ani grei de temniță, precum: Andrei Adam, Pavel Ciucur, Marcu Cusmanovici, Traian Dobromirescu, Lazăr Magheț, Alexandru Nicolici, Aurel Mihailovici ș.a. S-a afirmat că Patriarhul Justinian, comemorat în acest an, arată prin viața și activitatea sa că a fost un adevărat apărător al credinței ortodoxe și mai ales al clerului în fața abuzurilor comise de regimul comunist. IPS Părinte Mitropolit Ioan a invitat la conferința preoțească martori și mărturisitori ai suferinței din lagărul comunist, reprezentanți ai asociațiilor foștilor deținuți politici și reprezentanți ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan. Prin luările de cuvânt și intervențiile acestor martori, ce reprezintă adevărate cărți vii de istorie contemporană, s-au evidențiat ororile regimului comunist împotriva celor care L-au mărturisit pe Hristos prin viața lor. Au luat cuvântul: Teodor Stanca, președintele AFDP Timiș; pr. Mircea Lăutaș, fost deportat în Bărăgan; pr. Dumitru Vană, preot la Catedrala Mitropolitană, care a adus în atenția celor prezenți un episod al rezistenței anticomuniste în Munții Banatului.
De asemenea, chiriarhul Banatului a spus, la finalul conferinței, că anul 1917 reprezintă pentru creștini revenirea la perioada pre-constantiniană. „În anul 313, împăratul Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milan, a decretat creștinismul ca religie licită în Imperiul Roman. Acest fapt a permis ca religia creștină să ajungă la inimile milioanelor de oameni, care L-au primit pe Hristos în viața lor. Dar anul 1917, prin Revoluția bolșevică din Rusia, am putea spune că încheie această perioadă creștină și readuce în lume perioada pre-constantiniană, când creștinișmul era o religie ilicită. Iar în anul 1922, Lenin avea ca deziderat exterminarea Bisericii și a preoților. Această plagă a comunismului a atins și România, iar exemplul Patriarhului Justinian reprezintă un model de mărturisitor și apărător al credinței și al clerului din Biserica strămoșească”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan. Conferințe au avut loc în protopopiatele Lugoj şi Făget, 3 noiembrie, iar în Protopopiatul Sânnicolau Mare, la 6 noiembrie, și Protopopiatul Deta, în data de 7 noiembrie.