„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Conferințe dedicate satului românesc, la Timişoara
Seria conferințelor prepascale, puse sub genericul: „Satul românesc, vatră de credință strămoșească și identitate națională”, a continuat joi, 4 aprilie, cu prelegerea „Pateric și leadership. De la știința omului către știința Domnului”, susținută de avocatul Alexandru Sbârnă din Timișoara, în Sala A01 a Universității de Vest. Au participat studenți teologi, preoţi, profesori și un numeros public interesat de sensul duhovnicesc al conceptului de leadership, „care este atât artă, cât și știință”, conform organizatorilor. După conferință, corul studenților Facultății de Litere, Istorie și Teologie a susținut un program de imnuri religioase, specifice perioadei Triodului.
Seria de conferinţe va continua în 11 aprilie, cu o nouă temă dedicată „Anului omagial”, ce va fi susţinută în Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. „Țăranul român în dialog cu cerul” este titlul conferinței susţinute de ierarh. Conferințele prepascale organizate în Arhiepiscopia Timișoarei fac parte din seria de manifestări dedicate „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” în Patriarhia Română.