„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Consfătuirea de toamnă a profesorilor de religie din județul Arad
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit consfătuirea profesorilor de religie din județul Arad. La prezidiul manifestării s-au aflat, alături de chiriarh, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, preacuviosul protos. Iustin Popovici, consilier cultural, și arhid. prof. Florin Sirca, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Pentru început, părintele inspector Florin Sirca a făcut o retrospectivă a anului școlar precedent, prezentând realizările profesorilor de religie la olimpiadele și la concursurile școlare, dar și un scurt clip video cuprinzând activități mai importante desfășurate în cadrul proiectelor catehetice Școală-Biserică din Eparhia Aradului. În continuare, s-au prezentat noutățile privind programele școlare la clasa a VI-a și noile sugestii de opționale la ciclul primar, gimnazial și liceal, propuse spre implementare în viitorul apropiat și s-au dezbătut recentele hotărâri cu privire la predarea acestei discipline în școlile de stat din România. În final, părintele inspector a prezentat două noutăți editoriale, și anume „Civilizația hittiților și raportul ei cu celelalte popoare anatoliene”, autor prof. Drăgan Dorin-Liviu, Liceul Teoretic Sebiș, și „Metodica predării religiei”, ediția a II-a, 2017, autori Monica, Dorin Opriș și Sebastian Șebu.
În cuvântarea ce a urmat, PS Părinte Emilian Crișanul a îndrumat profesorii prezenți să se adapteze nevoilor tuturor categoriilor de vârstă în actul educațional, astfel încât elevii să ajungă să Îl iubească și înțeleagă pe Dumnezeu prin intermediul profesorului, care este chemat la o înțelegere demnă a menirii sale de dascăl. Mai mult, Preasfinția Sa a invitat profesorii la o mai mare implicare în viața parohiilor în care predau și la întărirea relațiilor dintre Biserică și Școală, în vederea prezentării religiei ca mod de viață, într-un climat favorabil dezvoltării elevilor.
Ca o încununare a întâlnirii, IPS Părinte Timotei al Aradului a rostit un cuvânt de încurajare la o cunoaștere reciprocă mai eficientă a activităților în ceea ce privește relația Școală-Biserică sub ordin catehetic, omiletic și liturgic, evidențiind și rolul revistei „Biserica și Școala” ca revistă a pedagogiei arădene. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat la rândul său pe profesori la o implicare și la o credință vie, transmisă elevilor spre practică atât pentru momentul prezent, cât și pentru viitor. În final, chiriarhul a urat succes tuturor în noul an școlar și i-a îndemnat pe cei prezenți să participe la referendumul pentru definirea căsătoriei și a familiei, decisivă pentru formarea tineretului societății noastre.