„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Corul de Copii al Radiodifuziunii Române la Timișoara
Asociația Culturală Kratima, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, va organiza duminică, 24 iunie, ora 19:00, în sala „Mihai Perian” a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, spectacolul-concert pentru copii „The Sound of Musical”! Cele mai frumoase melodii din musical-uri pentru copii și tineri, de la „Veronica” la „The Greatest Showman”, vor fi interpretate de cel mai bun cor de copii din România - Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Voicu Popescu și Răzvan Rădos și acompaniat la pian de Magdalena Faur.
Spectacolul-concert va fi prezentat de actrița Delia Nartea. În deschiderea concertului, va cânta corul de copii timișorean Cantanti, coordonat de Maria Gyuris. La pian vor fi Mariana Sînmărtinean și Minodora Luca.
„Va fi, cu siguranță, o seară minunată, de muzică și de fapte bune! Dincolo de o oră și jumătate de muzică bună, orice bilet cumpărat prilejuiește participarea la spectacol și a unui copil mai puțin norocos, care cu siguranță nu a avut bucuria de a intra într-o sală de spectacol până acum”, a spus Camelia Mingasson, președinta Asociației Culturale Kratima.
Corul de Copii Radio - un ambasador cultural al României și al Uniunii Europene
Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi, până de curând, Eugenia Văcărescu Necula au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii.
Performanţele corului se valorifică periodic în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele „a cappella”, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din Munchen, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din UE a titlului de „Ambasador cultural al Uniunii Europene”.
Critica de specialitate din ţară şi străinătate a apreciat constant calitatea sonoră, expresivitatea şi anvergura repertorială a formaţiei. Muzicologul Grigore Constantinescu a dedicat Corului de Copii Radio şi dirijorilor săi volumul „Primăvara Muzicii”.
În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică, îndreptându-se preferenţial către manifestări conceptuale şi de cooperare culturală cum ar fi: Songbridge-Canada, Brundibar-Franţa, Les Instants Sacrés-Franţa, Amadeus-România, Voci d'Europa-Italia, Adiemus-România şi „Strălucirile apei” în România şi Franţa. Ultimele doua producţii au adus formaţiei Premiul Special „In memoriam Iosif Sava” pentru anul 2007, oferit de Radio România Cultural. În 2008, Corul de Copii Radio a fost invitat să prezinte spectacolul multimedia „Romanian Roots” la Simpozionul Mondial de Muzică Corală organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale.
În martie 2009, Corul de Copii Radio împreună cu elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Liceul „Anna de Noailles” au pus în scenă tragedia „Esther” de Jean Racine, pe muzica originală a lui Jean-Baptiste Moreau. Aceasta a fost a doua punere integrală în scenă a tragediei „Esther” de la scrierea sa, în 1689.
În țară, formația corală de copii a participat la trei dintre concertele Festivalului „George Enescu”. În cadrul ediției din 2011 a prezentat, în premieră, un program a cappella, cu proiectul For the beauty of the Earth. Concertele-spectacol „Salut voios de pionier”, „În lumea lui Walt Disney”, alături de tradiționalele concerte de Crăciun au îmbogățit aria repertorială și experiența de scenă a formației, care a împlinit, în 2015, șapte decenii.
Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii Radio
Născut la București în 1952, și-a început activitatea corală ca membru al Corului Național de Cameră Madrigal, sub bagheta maestrului Marin Constantin, cu care, ulterior, a colaborat în calitate de dirijor second și director artistic. În prezent, pe lângă Corul de Copii Radio, dirijează și Corul Sound. Aceste două formații corale l-au condus pe Voicu Popescu spre valoroase premii și distincții.
În 1993, dirijorul Corului de Copii Radio primește Medalia Jubiliară Madrigal a XXX-a aniversare și Medalia Una vita per l'arte din partea Fundației Madrigal-Marin Constantin.
În 2002 participă la Seminarul Federației Corurilor din UE, organizație patronată de Parlamentul European, unde este numit președinte al Biroului Național pentru România.
În 2003 primește Medalia Meritul Cultural din partea președintelui României, iar în 2002, cu ocazia Olimpiadei Corale Mondiale de la Bremen, este ales membru al Consiliului Olimpic Mondial. În anul 2005, în cadrul celei de-a XI-a ediție a Concursului Internațional de Muzică Sacră de la Preveza (Grecia) este recompensat cu Premiul pentru cel mai bun dirijor al festivalului și cu Medalia de Aur. În 2011 devine membru al juriului la Festivalul de la Ohrid și susține, în cadrul Festivalului Internațional Coral Corearte (Barcelona), un atelier despre tradiția muzicii corale ortodoxe.