„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Credincioși reșițeni de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” în pelerinaj la mănăstiri mehedințene și cărășene
Parohia reșițeană „Pogorârea Sfântului Duh” a organizat sâmbătă, 1 iulie, un pelerinaj duhovnicesc cu cincizeci de credincioși la mai multe mănăstiri situate pe malul Dunării, în județele Mehedinți și Caraș-Severin.
Ne-am închinat și am înălțat rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu și am luat cu noi har și binecuvântare de la Sfintele mănăstiri mehedințene: Mănăstirea Mraconia - adevărat far călăuzitor pentru pelerinii veniți să se înfrupte duhovnicește din merindele spirituale, dar și din frumusețile naturale dăruite de Bunul Dumnezeu, iar lângă mănăstire a fost admirată figura solitoare sculptată în peretele de stâncă a regelui dac Decebal ce străjuiește ținuturile vechii Dacii din apropierea vechilor cazane ale Dunării; apoi am urcat pe dealul din apropierea Orșovei la Mănăstirea „Sfânta Ana”, mănăstire ca un turn de veghe ce ghidează duhovnicește pelerinii spre Împărăția cerurilor și de unde credinciosul scrutează în chip minunat frumosul traseu șerpuitor al bătrânului fluviu, după care s-a pășit pragul unei vechi sihăstrii - ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana - Sfânta Mănăstire Vodița, așezată între orașele mehedințene Orșova și Drobeta-Turnu Severin. Ultimul popas duhovnicesc a fost făcut la mănăstirea cărășeană Piatra Scrisă, acolo unde credincioșii s-au închinat sfintei icoane a Sfintei Treimi, descoperită în mod miraculos pe peretele stâncii în timp ce se lucra la calea ferată Caransebeș-Orșova, fapt ce a dus la devierea cu câțiva metri a căii ferate.
Pelerinul mergând la sfintele mănăstiri face de fapt experiența întoarcerii acasă. Acasă pentru creștinul autentic nu e aici pe pământ, ci doar în Împărăția cerurilor. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spune în broșura dedicată tuturor pelerinilor „Călătorind cu Dumnezeu - înțelesul și folosul pelerinajului” că: „Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta - Împărăția lui Dumnezeu, despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă» (Matei 6, 33), dar și: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).
Prin pelerinajul nostru, prin căutarea locurilor sfinte, prin cercetarea vieții monahilor și a monahiilor, prin cunoașterea istoriei vieții monahale românești ce a contribuit la păstrarea unității de neam și de credință, prin învățăturile primite, prin rugăciunile înălțate către cer, prin atingerea de locurile pline de har și de binecuvântare și de sfintele moaște am dorit să ne atingem duhovnicește, precum s-a atins odinioară trupește femeia cu scurgere de sânge din Sfânta Evanghelie, de poala hainei lui Hristos și prin aceasta să ne molipsim noi, simpli pelerini vremelnici, de sfințenia trăirii unei vieți autentice cu Hristos și în Hristos.