„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Denia Canonului Mare în Mitropolia Banatului
Miercuri-seară, în a cincea săptămână din Postul Paştilor, cu prilejul săvârşirii Deniei sau Utreniei la care s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ierarhii și preoții bănățeni au participat la slujbă şi au vorbit despre exemplul și valoarea pocăinței în lupta cu păcatul.
Miercuri-seară, în săptămâna a 5-a din Postul Mare, sute de credincioși timișoreni au venit la Catedrala Mitropolitană din oraș, pentru a participa la Denia Canonului cel Mare al Sfântului Cuvios Andrei Criteanul. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La finalul Deniei, Mitropolitul Banatului le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a reliefat semnificațiile duhovnicești ale slujbelor speciale săvârșite în săptămâna a 5-a din Postul Paștilor.
Denia Canonului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Arad
Ca în fiecare an, în a 5-a săptămână a Postului Mare, în toată Arhiepiscopia Aradului a fost săvârşită Denia Canonului cel Mare, la care numeroşi credincioşi de toate vârstele au participat cu pioşenie şi smerenie pentru a se întări în urcuşul duhovnicesc al Postului Mare.
În Catedrala Arhiepiscopală din Arad, într-o atmosferă de evlavie deosebită, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Deniei - Canonul cel Mare.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Timotei a pus înaintea ochilor sufletului celor prezenţi însemnătatea slujbei săvârşite şi foloasele duhovniceşti ce decurg din aceasta. Cântările şi citirile biblice trezesc omului credincios sentimente de căinţă, de părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cheamă la pocăinţă, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice la această slujbă au fost oferite de Grupul vocal „Trifon Lugojan”.
Cunoscută drept „Canonul lacrimilor”, această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe. Din punct de vedere al structurii, acest canon este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări. Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul pentru stihirile care urmează) şi se încheie cu două laude de cinstire, una adresată Sfintei Treimi şi una către Maica Domnului. Bogăţia şi frumuseţea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică.
Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârşit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să stăruiască în credință și să practice pocăința autentică. „Ne-am întărit duhovnicește, am primit putere de sus și har peste har, citind cu multă luare aminte acest canon de pocăință, care într-adevăr ne poartă în viețile sfinților și mai ales ne poartă în istoria Vechiului Testament. Canonul ne întărește ca să putem continua lupta cea bună, să ne încurajăm unii pe alții, să nu ne pierdem credința, să nu ne împuținăm credința, să avem aceeași râvnă și evlavie și să învățăm de la sfinții din Vechiul și Noul Testament cum s-au pocăit autentic și cum L-au urmat pe Mântuitorul Hristos... Cu toții am rostit din inimă stihul «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!» și sperăm că Dumnezeu, Tatăl nostru Cel primitor, va primi și pocăința și umilința noastră și această rugăciune pe care împreună am înălțat-o înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Îl rugăm de asemenea pe Sfântul Andrei Criteanul să ne ajute să înțelegem și noi toate alcătuirile liturgice pe care el ni le-a lăsat și mai ales să încercăm să urcăm pe scara sfintelor virtuți ale desăvârșirii, ca în vârful acestei scări duhovnicești să-L întâlnim pe iubitul nostru Mântuitor, pe Domnul și Stăpânul vieții noastre, ca El să ne dea cununa mântuirii și a vieții celei veșnice”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La momentul de rugăciune care ne duce cu gândul la adevărata pocăință au participat foarte mulți credincioși, alături de elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și studenții teologi de la Secția de Teologie din Caransebeș. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citeşte fragmentar în primele patru zile ale Postului Sfintelor Paşti, iar integral doar în ziua de miercuri din săptămâna a 5-a a postului. Acest poem liturgic mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul cel Mare”, pentru numărul mare de tropare, diversitatea temelor, dar şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice, învățături ce oferă „cheia” înțelegerii sinuoasei călătorii pe care o are de parcurs fiecare om până ajunge la „starea bărbatului desăvârșit”. Slujba are o semnificație aparte în viața liturgică a credincioșilor, fiind deopotrivă o meditație biblică și o rugăciune de pocăință ce pune în atenție viața omului, de la Adam până la Hristos, Noul Adam.