Despre prima săptămână a Postului Mare

În Biserica Ortodoxă, Postul Mare este un răstimp liturgic din cadrul Triodului, ce are scop pregătirea creștinilor pentru măritul praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos. Compus din șase săptămâni la care se adaugă Săptămâna Mare, Postul Paștilor amintește de postul ținut de Mântuitorul Hristos înainte de începerea activității Sale mesianice.

Prima săptămână a Postului Mare este dedicată unei intense pregătiri duhovniceşti îmbinate cu o înfrânare foarte aspră în ceea ce priveşte mâncarea. Ca rânduială de postire, în această perioadă, creştinii nu mănâncă nimic până după Pavecerniţa Mare, iar atunci mănâncă doar hrană uscată şi puţină apă (pr. prof. Ene Branişte, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993, p. 257). Referitor la această săptămână, Sfântul Nectarie, Patriarhul Constantinopolului, spune: „Creştinii rânduiesc ca această primă săptămână a postului lor să fie păzită cu tărie şi o socotesc cea mai curată dintre toate celelalte zile ale Postului Mare” (Sfântul Nectarie, Patriarhul Constantinopolului, La sfântul Teodor 9, în P.G. t 39, col. 1829, apud Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, p. 320). Această săptămână mai este cunoscută în rânduiala Bisericii noastre şi ca „săptămâna curată” sau „săptămâna sfântă”, arătând că asprimea cu care ea se cuvine a fi păzită trebuie să rămână model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare. În această perioadă, toţi creştinii trebuie să vieţuiască asemenea monahilor, dedicându‑se postului şi rugăciunii. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Toată seminţia creştinească, monahi şi mireni, fiecare dintre noi, primeşte, în prima şi sfânta săptămână din Postul Mare, cu înflăcărare fierbinte, binele postului. Oricine îşi pleacă de bunăvoie gâtul sub acest jug şi nu este nimeni, nici dintre cei ce deznădăjduiesc de mântuirea lor şi vieţuiesc nefrica şi dispreţul lui Dumnezeu, care să dispreţuiască legea postului în acea săptămână şi să nu se înfrâneze mai degrabă el însuşi, după putere, împreună cu toţi...” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 11, în „Scrieri II. Cateheze”, p. 156).

Caracterul pedagogic al slujbelor liturgice

Rânduiala slujbelor din această săptămână stimulează o astfel de strădanie. De aceea, textele slujbelor din Triod arată necesitatea îmbinării postului trupesc cu „postul duhovnicesc”. În aceste prime zile ale postului trebuie, potrivit imnelor din slujbele Triodului, să începem mântuirea noastră prin căinţă sinceră şi printr‑o mulţime de lacrimi: „Vremea cea dătătoare de lumină a postului, pe care acum ai sfinţit‑o şi ai dăruit‑o nouă, Doamne, învredniceşte‑ne pe noi toţi prin străpungere de inimă să o săvârşim curată, în pace, prin puterea Crucii, Unule Iubitorule de oameni” (Triodul, Miercuri în prima săptămână a Postului Mare, Utrenia, Sedealna 3, Tropar 1, p. 151). Postul Mare devine astfel chiar de la începutul său „vreme bineprimită”, moment potrivit pentru a dobândi întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă, înnoindu‑ne prin focul iubirii Lui, ca astfel să ajungem luminaţi „la limanul Sfintei Învieri”.

În această perioadă, armele luptei creştinului sunt: „strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei, tăria bărbăţiei”. Plânsul pentru păcate devine un alt mijloc al curăţirii de acestea: „Dă‑mi, Hristoase, ploi de lacrimi... ca să‑mi spăl întinăciunea cea din pofte si să mă arăt Ţie curăţit, când vei veni din cer ca judecător” (Triodul, Marți în prima săptămână a Postului Mare, Vecernia, la Doamne, strigat‑am, Stihira 2, p. 126). Nu lipsesc din textele slujbelor Triodului nici îndemnurile practice de vieţuire: „Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul cel mincinos” (Triodul, Marți în prima săptămână a Postului Mare, Vecernia, la Stihoavnă, Stihira 1, p. 127).

Postul cel Mare era în vechime perioada de pregătire a catehumenilor pentru primirea Sfântului Botez. Tocmai de aceea, textele slujbelor din această perioadă au un pronunţat caracter pedagogic, deoarece prin ele, în vechime, catehumenii erau învăţaţi tainele credinţei. Lecturile biblice vechi‑testamentare nu lipsesc de la Vecernia nici unei zile, până la sfârşitul postului. Aceste citiri aveau în vechime rostul de a‑i învăţa pe catehumeni Vechiul Testament. Acelaşi rost îl au şi astăzi pentru credincioşii Bisericii.

Slujbele se săvârşesc după următoarea rânduială: dimineaţa – Utrenia, urmată de Ceasuri (I, III, VI şi IX) şi Obedniţă, iar după‑amiaza – Vecernia, urmată de Pavecerniţa Mare. În primele patru zile ale primei săptămâni din Postul Mare se citeşte, la Pavecerniţă, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, împărţit în patru părţi, câte o parte în fiecare zi, deoarece în această săptămână se insistă, mai mult decât în celelalte săptămâni, asupra pocăinţei.

„Evenimentele amintite ale istoriei sfinte sunt prezentate ca evenimente ale vieţii noastre”

Acest poem liturgic, fiind o plângere de pocăinţă, ne vorbeşte despre gravitatea şi adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale. Sfântul Andrei împleteşte marile teme biblice, precum: Adam şi Eva, starea în rai şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, Pământul făgăduinţei şi în cele din urmă Hristos şi Biserica Sa, cu mărturisirea păcatului şi cu pocăinţa. Aceste evenimente amintite ale istoriei sfinte sunt prezentate ca evenimente ale vieţii noastre, ca fapte ale lui Dumnezeu din trecut, dar acum îndreptate către noi şi către mântuirea noastră (Alexandre Schmemann, Postul cel Mare, p. 80). Un tropar al acestui canon arată: „De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, tânguirii acesteia de acum? Ci, ca un milostiv, dă‑mi iertare greşelilor”. Potrivit acestui canon, istoria căderii omului este, de fapt, istoria fiecăruia dintre noi: „Râvnind neascultării lui Adam, celui întâi zidit, m‑am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea vecuitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele” (Triodul, Marți în prima săptămână a Postului Mare, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, Cântarea 1, Tropar 3, p. 129). Canonul insistă, de asemenea, şi asupra faptului că, prin cădere, noi am pierdut toate darurile dumnezeieşti: „Întunecatu‑mi‑am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul mintea, ţărână mi‑am făcut‑o. Ruptu‑mi‑am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l‑a ţesut mie Ziditorul din început, şi pentru aceasta zac acum gol” (Triodul,Marți în prima săptămână a Postului Mare, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, Cântarea a 2‑a, Tropar 7, p. 130).

Primele două zile din Postul Mare sunt zile aliturgice (în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie), iar în restul zilelor se săvârşeşte Liturghia Darurilor ­înainte sfinţite, care este, de fapt, rânduiala solemnă a împărtăşirii de seară, tocmai de aceea această Liturghie se săvârşeşte seara, împreunată cu rânduiala Vecerniei, până după Vohod.