Duhovnicul iconar „prigonit pentru dreptate”

Unul dintre cei mai de seamă duhovnici şi mărturisitori ai credinţei dreptmăritoare în vremuri de tulburare şi de prigonire pentru Biserica lui Hristos a fost Părintele Arsenie Boca (1910-1989). Un slujitor cu bogată pregătire intelectuală și teologică, Părintele Arsenie a reușit să continue lucrarea de slujire și propovăduire a lui Hristos în timpul prigonirii sale prin activitatea de iconar în cadrul atelierului de pictură bisericească al Patriarhiei Române.

Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română ne oferă prilejul de a pune în lumină viața și lucrarea Părintelui Arsenie Boca, unul dintre vrednicii mărturisitori ai Ortodoxiei românești, duhovnic de renume și iconar deosebit. Învăţăturile, scrierile și icoanele pictate, precum şi întreaga sa viaţă dau mărturie despre bogăţia spirituală pe care părintele a dobândit-o prin lucrarea harului dumnezeiesc. Mulțime de oameni au aflat alinare durerilor trupeşti şi suferinţelor sufleteşti prin sfaturile primite de la duhovnicul Arsenie, atât prin cuvintele de învăţătură rostite cu prilejul sfintelor slujbe, cât şi prin sfătuirea cea de taină din cadrul spovedaniei.

Asemeni altor preoți, teologi și intelectuali creștini din perioada comunismului, Părintele Arsenie a stat neclintit în fața celor „fără de Dumnezeu”, mărturisind cu îndrăznire credința și dragostea pentru Hristos, indiferent de consecințe. În anul 1959, când a fost oprit de la slujire şi i s-a interzis să mai poarte haina călugărească, la intervenţia şi insistenţa regimului totalitar ateu, s-ar fi crezut că lucrarea duhovnicească la care Dumnezeu îl chemase pe Părintele Arsenie luase sfârşit. Nu a fost aşa, ci Mântuitorul Hristos avea să-și împlinească lucrarea cu slujitorul Său cel „prigonit pentru dreptate” într-un alt chip asemănător, la fel de profund și sensibil ca mai înainte, însă nu prin slujirea la Sfântul Altar, ci prin slujirea de pictor iconar. Părintele fusese înzestrat de Dumnezeu din tinereţe cu un deosebit talent artistic, pe care l-a fructificat şi dezvoltat la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Darul slujirii iconografice a însemnat o binecuvântare de la Dumnezeu pentru părintele din momentul opririi sale de la slujbele Bisericii. Prin icoane, părintele reuşea să transmită tot ceea ce altădată putea să spună într-o predică, astfel încât, la fel ca şi scrierile sale, icoanele pictate de Părintele Arsenie au rămas pentru noi, cei de astăzi, o mărturie sensibilă şi concretă a dragostei sale nemărginite pentru Dumnezeu şi pentru semeni, dar mai ales a ortodoxiei credinței sale.

Pictura bisericii de la Drăgănescu, o mărturie-testament

Din punct de vedere artistic, icoanele părintelui reprezintă ceva unicat în Biserica Ortodoxă. Cu toate că nu corespund limbajului bizantin (limbajul cel mai potrivit pentru transmiterea prin intermediul culorii a învăţăturii de credinţă a Bisericii), reprezentările sale iconografice respectă canonul şi normele privitoare la sfintele icoane, chiar dacă anumite reprezentări așa-zis `apocaliptice” din cunoscuta biserică de la Drăgănescu stârnesc anumite discuții în acest sens. Icoanele părintelui au ceva special, iar acest „special” reprezintă tocmai nota definitorie a întregii sale opere iconografice. Privită în ansamblu, lucrarea sa celebră, pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Drăgănescu, din apropierea Bucureştiului, la care părintele a ostenit vreme de 15 ani, poate fi percepută ca o mărturie-testament, fiind încărcată cu numeroase mesaje şi îndemnuri de-a dreptul profetice pentru credincioşii de astăzi şi de mâine ai Bisericii lui Hristos. Icoanele Părintelui Arsenie pot fi numite pe drept cuvânt `revelaţii”, întrucât, potrivit numeroaselor mărturii ale celor care l-au cunoscut îndeaproape, acestea au fost realizate în urma unor momente deosebite de înaltă trăire duhovnicească şi de cercetare a harului dumnezeiesc. Nu puţine sunt mărturiile care spun că părintele a pictat ceea ce Dumnezeu i-ar fi descoperit. Cu siguranţă, acest lucru este întărit şi de faptul că în toată istoria artei bisericeşti nu s-a mai întâlnit o astfel de exprimare artistică cu un asemenea ecou profetic şi teologic deopotrivă. Însă pentru a putea pătrunde taina acestor imagini este nevoie de o anumită pregătire duhovnicească și teologică.

Propovăduire prin „glasul culorilor”

Chiar dacă icoanele sale impresionează privitorul de la prima vedere, sensul acestora poate fi pătruns doar după o cercetare mai detaliată a tuturor elementelor şi simbolurilor ce se regăsesc în compoziţie. Aşadar, este nevoie de a trece dincolo de culoare şi de formă pentru a putea ajunge la esenţă şi la taină. Fin cunoscător al teologiei, Părintele Arsenie Boca a reuşit să propovăduiască prin `glasul culorilor” întreaga învăţătură a Bisericii, punând totodată în culoare şi numeroasele descoperiri dumnezeieşti de care s-a învrednicit prin mila şi dragostea lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei care au văzut pentru prima oară icoanele Părintelui Arsenie au rămas profund impresionaţi de bogăţia artistică a compoziţiilor şi de încărcătura duhovnicească pe care acestea le posedă. Pe drept cuvânt, se poate spune că părintele a pus în culoare tot ceea ce a trăit şi a experiat pe plan duhovnicesc. A vorbi despre icoanele sale la superlativ strict din punct de vedere artistic ar însemna o diminuare a sensului şi a semnificaţiei acestora. Este nevoie de o aprofundare teologică şi duhovnicească pe măsură pentru a desluşi taina pe care o ascunde imaginea. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că nu este de ajuns să reproduci mimetic din punct de vedere formal o icoană a Părintelui Arsenie pentru a realiza o capodoperă artistică și teologică de aceeaşi anvergură spirituală. Dimpotrivă, o astfel de imitare formală ar risca să atragă pictorul într-o capcană a formelor și imaginilor golite de mesaj și profunzime, dacă acesta nu are un discernământ dogmatic întemeiat pe o cultură teologică și duhovnicească în același timp. Ceea ce a realizat părintele în plan iconografic este ceva deosebit, însă a-l prelua drept reper și model desăvârșit este ceva `periculos” pentru pictorul străin de viața și învățătura Bisericii.

Stilul artistic abordat de marele duhovnic, am putea spune, mult diferit de ceea ce numim noi arta bisericească tradiţională, specifică Bisericii Ortodoxe cu rădăcini profunde în Bizanţ, îşi găseşte argumentul în particularitatea sa de a fi „revelat”, zămislit în urma unor trăiri personale de înaltă profunzime spirituală şi de contemplare în duh a harului dumnezeiesc. Doar aşa poate fi explicat avântul inovator al părintelui în creaţia sa artistică şi procedeele stilistice abordate, ce nu îşi găsesc originile în limbajul iconografic obișnuit. Trebuie subliniat însă faptul că inovaţiile aduse de părintele în maniera de realizare a icoanelor sale nu trec dincolo de `canon”, ci rămân fidele canonului iconografic stabilit de Biserică. Un exemplu elocvent în acest sens este faptul că îndrumările vechilor erminii de pictură cu privire la modul de reprezentare al Mântuitorului Hristos, al Maicii Domnului şi al sfinţilor este respectat de părinte cu stricteţe, chiar dacă limbajul artistic este apropiat mai mult de pictura naturalistă, iar nu de cea bizantină. Cu toate acestea, se poate întrezări cu uşurinţă `duhul ortodox” pe care aceste reprezentări îl poartă, accentul fiind pus pe încărcătura duhovnicească a celor reprezentate, iar nu pe forma şi structura acestora.

Compoziţia icoanelor este dominată de geometria şi acurateţea desenului, iar culoarea înveşmântează icoana într-o paletă largă de nuanţe şi tonuri, aflate într-o deplină armonie şi într-un echilibru cromatic greu de atins. Persoanele şi elementele reprezentate nu au nimic din greutatea materiei sensibile, precum găsim în tablourile religioase apusene, ci sunt transfigurate şi eliberate de orice surplus şi detaliu de prisos. Dimpotrivă, sfinţii din icoanele Părintelui Arsenie Boca primesc o aură şi înfăţişare angelică, fiind eliberaţi de greutatea trupului stricăcios şi înveşmântați în haine luminoase, ce plutesc în adierea lină a harului divin. Chipurile devin luminoase ca zăpada şi sunt înconjurate de o aureolă ce încununează precum un soare întreg trupul, luminând tot câmpul icoanei, iar cel care o priveşte este pătruns în chip tainic de un fior al neputinţei şi smereniei în faţa plinătăţii şi a frumuseţii celor reprezentate.

Chiar dacă dorinţa sa fierbinte - de a mai sluji pentru ultima oară Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie - nu s-a mai împlinit, Părintele Arsenie Boca, prin slujirea de pictor iconar, s-a învrednicit de marele dar al Mântuitorului Hristos de a pune în culoare pe pereţii bisericii de la Drăgănescu Liturghia cerească pe care îngerii din ceruri o săvârşesc înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Cu siguranţă, odată cu mutarea sa la ceruri, părintele slujeşte înaintea Marelui Arhireu Hristos şi se roagă neîncetat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, iar prin învăţăturile, scrierile şi icoanele sale ne călăuzeşte şi ne însoţeşte tainic pe Cărarea Împărăţiei.