„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Duminica a 12-a după Rusalii în Banat
În Duminica a 12-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica Parohiei Banloc, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a liturghisit în biserica Parohiei Curtici.
Duminica a 12-a după Rusalii a fost pentru credincioșii Parohiei Banloc, Protopopiatul Deta, o zi de bucurie duhovnicească, întrucât în mijlocul lor a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Înaltpreasfinția Sa a asistat la Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica „Înălțarea Domnului” din localitate de către părintele protopop Ioan Prisăcean, împreună cu preotul paroh, Ionuț Ciprian Boșca. Pe lângă numărul mare de credincioși, la sinaxa euharistică au participat reprezentanți ai autorităților locale, precum și monahii de la Centrul eparhial și de la Schitul Banloc. După otpustul slujbei, chiriarhul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură despre desăvârșirea creștină, explicând textul evanghelic duminical, relatat de Sfântul Evanghelist Matei (19, 16-26).
„Tânărul bogat care venise la Mântuitorul Iisus Hristos dorea să afle cum putea dobândi viața veșnică. El, deși putea să-și trăiască zilele în plăcerile și desfătările vieții acesteia sau în desfătări cu prietenii lui, totuși voia să dobândească viața de veci, pentru că văzuze că viața cea pământească o avea. Era conștient că va trebui să pășească în cealaltă lume, dar nu știa unde se va duce: în țara lacrimilor sau în țara bucuriei lui Dumnezeu. Atunci Îl întreabă pe Mântuitorul ce să facă pentru a dobândi viața veșnică. Hristos îi răspunde, simplu și clar, să păzească poruncile. Imediat, tânărul îi răspunde: «Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele». Oare noi am putea să-I spunem lui Hristos aceste cuvinte?”
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mai menționat faptul că „Hristos a vrut să facă din tânărul bogat un apostol, dar el a refuzat. Din acest motiv nu se cunoaște numele acestui tânăr. Dacă L-ar fi urmat atunci pe Hristos, în mod cert, evanghelistul l-ar fi trecut şi pe el în «Cartea cărților». Astăzi și noi, dacă nu pășim pragul bisericii, este semn că Îl refuzăm pe Hristos și refuzăm să devenim sfinți. Toți cei care vin la biserică dovedesc că vor să-L caute pe Dumnezeu și să-și sfințească viața. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să puteți ajunge sfinți în Împărăția Sa! Nu-L refuzați pe Hristos atunci când, în fiecare duminică și sărbătoare, vă cheamă la biserică, pentru că vă cheamă să deveniți sfinți!”.
Slujire arhierească în Parohia Curtici
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Curtici. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă a parohiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Emilian Crișanul a ținut un cuvânt de învățătură pe tema `Tinerețea, simbolul vieții”, în care a subliniat importanța atitudinii Mântuitorului Iisus Hristos față de copii și tineri, precum și întrebările pe care și le pun tinerii cu privire la viața pământească și la dobândirea vieții veșnice. Preasfinția Sa a arătat rolul Bisericii Ortodoxe Române în organizarea de activități catehetice, educațional-culturale pentru tineri și importanța orei de religie în școli. Credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au fost îndemnați să educe copiii în duhul iubirii de Dumnezeu, biserică, țară, familie și școală.
La final, Preasfințitul Părinte Emilian a felicitat slujitorii bisericii pentru noua ctitorie ce se desăvârșește în orașul Curtici, pe credincioșii prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie, precum și corala parohiei, ce desfășoară o bogată activitate misionară.
Părintele Ilie Nădăban, parohul bisericii, a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul pentru împreuna-slujire și pentru cuvântul de învățătură, precum și pentru aprecierile adresate preoților și credincioșilor din Curtici.