„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Duminica a treia din Triod în Banat
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Timișoara-Zona Soarelui Sud, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a slujit Sfânta Liturghie la Spitalul Municipal din Arad, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a resfințit Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, numită și Duminica lăsatului sec de carne, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Timișoara-Zona Soarelui Sud, la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de părintele paroh Voinea Ijeconi, împreună cu părintele Constantin Pavel de la aceeași parohie.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a explicat textul evanghelic de la Matei (25, 31-46), reliefând caracterul eshatologic al fragmentului scripturistic, cu privire la pregătirea pentru viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, cu deplină responsabilitate și în acord cu învățăturile Bisericii, pentru a avea răspuns bun la înfricoșătoarea judecată și a fi așezați de-a dreapta Tatălui. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța și necesitatea iubirii milostive față de toți cei aflați în nevoi și suferință, subliniind faptul că singurul drum care ne duce cu adevărat spre întâlnirea cu Hristos trece pe la ușa săracului, pe la ușa celui flămând și pe la patul bolnavului.
După cuvântul de învățătură, părintele paroh Voinea Ijeconi a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru bucuria adusă, prin prezența sa, enoriașilor parohiei.
Lucrările de construcție la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Timișoara-Zona Soarelui Sud au început în anul 2005, iar în prezent se desfăşoară lucrările de împodobire cu pictură în tehnica fresco. Pe fațada bisericii, deasupra intrării principale, există o impresionantă icoană de mozaic a Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul locașului de cult.
Slujire arhierească la Spitalul Municipal din Arad
În cea de-a treia duminică din Triod, a Înfricoşătoarei Judecăţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în biserica pusă sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, din incinta Spitalului Municipal din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale a prilejuit un moment de bucurie şi în acelaşi timp de mângâiere atât pentru bolnavii din acest spital, cât şi pentru credincioşii care frecventează acest locaş de rugăciune. La Sfânta Liturghie au participat şi ctitorii bisericii din cadrul spitalului, precum şi membri din cadrul personalului medical.
În cuvântul de învăţătură cu titlul „Fericiţi cei milostivi” (conform Evangheliei de la Matei 5, 7 şi pericopelor scripturistice ale duminicii: Matei 25; 1 Cor. 8; 9), chiriarhul a arătat că adesea omul gândeşte la sfârşitul său sau al lumii, dar de ceea ce trebuie ţinut seamă e judecata asupra a tot ceea ce face, bine sau rău, şi aceasta nu doar parţial, ci în întregul semnificaţiei. Fiecare om e supus păcatului, făcând o judecată părtinitoare, dar numai Dumnezeu are dreptatea absolută. De la El vin şi iertarea şi reintegrarea în ceea ce fiinţa omenească a primit de la început; totul pentru iubirea milostivă dumnezeiască faţă de cei ce se străduiesc pentru urmarea ei.
De aceea pericopa evanghelică a zilei stăruie asupra faptului de a tinde mereu spre asemănarea cu Dumnezeu. Asupra acestuia dă tâlcuirea necesară şi Cazania duminicală în sensul că Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu nu se opreşte doar la răul făcut, ci priveşte şi binele nesăvârşit, a subliniat ierarhul.
Preotul Rovin Petruşe a mulţumit chiriarhului pentru bucuria prilejuită atât bolnavilor, cât şi credincioşilor care au fost prezenţi la Sfânta Liturghie.
Resfințirea Bisericii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș
Biserica numită laborator duhovnicesc timp de foarte mulți ani pentru elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a fost resfințită duminică, 19 februarie 2017. După ce Seminarul Teologic caransebeșean a fost mutat din incinta Episcopiei Caransebeșului într-o altă locație, sfântul locaș ce poartă hramul ocrotitorului Banatului a fost transformat în biserică de parohie.
Astfel, credincioșii acestei comunități parohiale, împreună cu părinții slujitori, au desfășurat în ultima perioadă ample lucrări de amenajare și înfrumusețare a sfântului locaș.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii, după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în locașul cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”.
Foarte mulți credincioși s-au alăturat la rugăciunea din această zi de sărbătoare și un număr însemnat dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Lucian a hirotesit iconomi stavrofori pe cei doi preoți slujitori, părintele Ioan Ștefănigă și părintele Liviu Florin Muntean. De asemenea, Preasfinția Sa a acordat Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” părintelui protopop Liviu Mihai Drăgan, parohul bisericii, precum și tuturor celor care s-au implicat în amenajarea și înfrumusețarea sfântului locaș. Cântarea la strană a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Pentru credincioșii acestei comunități parohiale a fost astăzi zi de bucurie duhovnicească, pentru că au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar, să se închine în fața Sfântului Jertfelnic și să se roage pentru ei și pentru cei dragi ai lor. Am resfințit această biserică după ce în interior s-au făcut o serie de lucrări, în primul rând s-a restaurat pictura, catapeteasma, mobilierul și s-a placat Sfânta Masă cu marmură. Ne bucurăm foarte mult că în Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, resfințim acest sfânt locaș, căruia i-au fost restaurate și renovate sfintele icoane. Totodată, avem un sentiment de bucurie pentru că o biserică construită în perioada regimului comunist, iată, o resfințim în Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" din Caransebeș a fost construită între anii 1976 şi 1979, având arhitectura în stil tradiţional românesc de navă. La construirea ei au contribuit, mai ales în vacanţele şcolare, chiar elevii seminarişti. Pictura a fost realizată în frescă de către pictorul Ioan Sulea din Gorj. A fost târnosită la 26 septembrie 1982 de PS Părinte Timotei Lugojeanul, la vremea aceea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Până în anul 2007 a servit ca paraclis al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, iar în prezent este biserică de parohie. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Răzvan Fibișan, Darius Herea)