„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Duminica Tuturor Sfinților prăznuită în Banat
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a slujit în prima duminică după Rusalii la Mănăstirea Brâncoveanu din județul Brașov, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vizitat mai multe parohii din cuprinsul Protopopiatului Sebiș, iar Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a participat duminică la slujba de hirotonie întru arhiereu a părintelui arhimandrit Ilarion Urs, starețul Mănăstrii Brâncoveanu, ales în scaunul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Hirotonia noului ierarh a avut loc la Mănăstirea Brâncoveanu, unde a slujit mai bine de 30 de ani, și a fost oficiată de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Duminica I după Rusalii se înscrie în cuprinsul Protopopiatului Sebiş din Arhiepiscopia Aradului ca una bogată în evenimente bisericeşti locale, la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, alături de care s-au aflat distinse personalităţi ale vieţii bisericeşti şi laice, preoţi şi enoriaşi ai comunităţilor respective. Duminică, 7 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a poposit în prima parte a zilei în filia Nădălbeşti, Parohia Susani, Protopopiatul Sebiş, pentru a binecuvânta şi a sfinţi lucrările de renovare interioară şi exterioară ce s-au efectuat la biserica din Nădălbeşti. Aici, chiriarhul a fost întâmpinat cu multă bucurie de preotul Alexandru Botea, protopopul Sebişului, şi de preotul paroh Dan-Viorel Albiş, împreună cu un sobor de preoţi şi un număr mare de credincioşi. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cuvântul de învăţătură, cu titlul „Cultul sfinţilor în Ortodoxie”, chiriarhul a arătat modul în care membrii Bisericii participă la viaţa acesteia, conformându-se însuşirilor ei, astfel încât fiecare creştin să tindă la cele mai înalte virtuţi, sfinţenia definindu-le desăvârşit. Canonizarea sfinţilor, prin demersurile ei, reflectă această strădanie, prin condiţiile ce le observă, pilda sfinţilor fiind un îndemn neîncetat spre mărturisirea lui Hristos Domnul, aşa cum se vor tâlcuite şi pericopele zilei. Pentru deosebita activitate şi pentru munca depusă, părintele paroh Albiş Dan-Viorel a fost hirotesit întru iconom. La ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a poposit în biserica parohială din Susani, unde a săvârşit slujba Vecerniei înconjurat de un sobor de preoţi din vecinătatea parohiei. Cu acest prilej, ierarhul arădean a rostit credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Spre finalul zilei, chiriarhul a poposit în Parohia Prunişor, răspunzând invitaţiei părintelui protopop Alexandru Botea, care păstoreşte această comunitate parohială. În biserica parohială cu hramul îSfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Înaltpreasfinţia Sa a săvârșit Acatistul Tuturor Sfinţilor, rostind după aceasta un cuvânt de învăţătură despre iconografia frumoasei biserici parohiale ca ilustrare a cinstirii Sfinţilor Români alăturaţi cetelor întregii Ortodoxii. Cu acest prilej, părintele paroh Alexandru Botea, protopop al Sebişului, a primit distincția de iconom stavrofor.
Zi de sărbătoare la Mănăstirea Piatra Scrisă
În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr mare de credincioşi din întreg Banatul. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Petru Danci. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. „Îi felicităm și le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei mănăstiri, autorităților locale și celor care sunt sensibili la ajutarea bisericilor și mănăstirilor din eparhia noastră. Mănăstirea Piatra Scrisă este una de referință în Episcopia Caransebeșului, cu vechiul paraclis în care se păstrează icoana Preasfintei Treimi, o biserică nouă târnosită și care trebuie pictată, un Altar de vară și un corp de chilii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi, pentru liniștea și pacea care ne-a oferit-o, căci Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie și la desăvârșire”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
O primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. În anul 1929, familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă, în amintirea unicei lor fiice care decedase, şi probabil că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniță, astfel luând naştere aşezarea monahală numită „Schitul de la Piatra Scrisă”. După anul 1990, s-au făcut şi alte lucrări la această mănăstire: s-a refăcut capela, s-a construit un Altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european s-au amenajat în vecinătatea Altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică în stil bizantin. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea)