„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Evenimente culturale în capitala Banatului
La sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara, au avut loc o serie de evenimente culturale, care nu fac altceva decât să confirme calitatea și complexitatea vieții culturale din urbea de pe Bega, oraș care, pe lângă faptul că dezvoltă o identitate culturală aparte, se remarcă, la nivel național, printr-un echilibru al indicilor de vitalitate culturală.
În spațiul expozițional al Galeriei Primăriei Municipiului Timişoara (str. Victoriei nr. 5) s-a deschis, săptămâna trecută, tripla expoziţie, intitulată „Prinos”. Pe simezele galeriei expun artistele Reghina Tîrnoveanu, Alisa Radeş şi Angelica Chici.
Întreaga expoziţie este una care face trimitere la spiritual, cele trei artiste dorind să aducă mulţumire lui Dumnezeu într-un mod inedit.
Lucrările expuse sunt de grafică, textile şi ceramică. Astfel, graficiana Reghina Tîrnoveanu, prin lucrările sale, face trimitere la simbolurile religioase din Vechiul şi Noul Testament, toate aceste lucrări de grafică aducând ceva din aspectul mozaicurilor. Artista Alisa Radeş, prezintă lucrări artistice din material textil, care pot duce privitorul cu gândul la prapurii bisericeşti şi la broderia artistică veche. Totul este o căutare pentru a reda cât mai bine culoarea, textura şi starea primită în urma experienţei în domeniul restaurării, domeniu în care este specializată artista, dar într-o manieră nouă, personală. Artista Angelica Chici prezintă ceramica realizată în tehnica „RAKU”, dar şi picturi în care temele fac trimitere la poveştile bizantine. Acestea sunt realizate pe hârtie care imită pânza, dar o pânză foarte uşoară. Prezentatorul expoziţiei a fost prof. dr. Gabriel Kelemen, istoric şi critic de artă. Expoziţia „Prinos” va rămâne deschisă la Galeria Primăriei Municipiului Timişoara (str. Victoriei nr. 5) până în data de 28 februarie, dată până la care publicul are posibilitatea să viziteze această expoziţie încărcată de spiritualitate.
Un alt eveniment cultural a avut loc în Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul”, unde s-a desfășurat primul concert vocal- simfonic din 2018. Programul a fost alcătuit din „Concertul pentru vioară şi orchestră op. 64”, de Felix Mendelssohn-Bartholdy, şi „Messa di Gloria pentru solişti, cor şi orchestra”, de Giacomo Puccini. În deschiderea seratei, melomanii timișoreni au ascultat concertul pentru vioară, compus de Felix Mendelssohn-Bartholdy și interpretat de violonista Cristina Anghelescu. În concert și-au dat concursul orchestra simfonică, Corul „Ion Românu”, dirijat de maestrul Iosif Todea, şi soliştii Remus Alăzăroae - tenor, Dan Patacă - bariton şi basul Lucian Oniţa.
Tot la Timișoara, iubitorii de artă au putut participa la inaugurarea expoziţiei de pictură „Adânc de Apă” a artistei bănățene Silvia Moldovan. Ansamblul de lucrări „Adânc de Apă” este „un exemplu al procesului abstractizării în pictură” şi este dezvoltat ca o continuare a cercetărilor personale începute de artista Silvia Moldovan în timpul studiilor masterale.
„Pentru Silvia Moldovan, abisul e o componentă a naturii sublime, pe care o transpune în spațiul expozițional, prin colaj, grafism și prin tehnica picturii în straturi. Compoziția este latent, ea se relevă pe măsură ce ochiul privitorului se acomodează cu tonurile joase, dispuse în planuri multiple paralele, cu o continuitate în câmpul profunzimii imaginare”, au subliniat organizatorii expoziţiei.
Evenimentul a avut loc la Galeria „Lapsus”, care, de fapt, este un spațiu independent, condus de artiști ce trăiesc și lucrează în Timișoara. Inițiat din necesitatea artiștilor emergenți pentru un forum de discuții și expunere, „Lapsus” este o acțiune curatorială ce are ca scop (re)descoperirea artiștilor tineri ai scenei locale. Fondatorii spațiului sunt Alexandru Boca și Cătălin Bătrânu, artiști interdisciplinari, interesați de utopii personale, subconștient, natură și temporalități multiple în expresie artistic actuală.