„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Examen de atestat la Seminarul Teologic din Caransebeș
Elevii clasei a 12-a de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au susținut marți, 31 mai, examenul de atestat. Cunoștințele teologice ale seminariștilor au fost verificate prin două probe. Prima probă a cuprins prezentarea lucrării de atestat teologic, apoi elevii au susţinut examenul oral la disciplinele omiletică şi catehetică, teologie liturgică, tipic şi muzică bisericească. Comisia care a examinat cunoștințele elevilor dobândite în cei 4 ani de studiu a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi a fost formată din părinţii profesori de la seminar.
La finalul examenului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a mulţumit tinerilor învăţăcei pentru rezultatele avute în timpul seminarului şi la examenul de final şi a îndemnat elevii şi profesorii să susţină în continuare, prin munca lor, şcoala teologică de la Caransebeş, şcoală cu tradiţie şi cu renume în rândul şcolilor de teologie, anul trecut împlinindu-se 150 de ani de învățământ teologic la Caransebeș.
„Examenul de atestat teologic le certifică elevilor noștri competențele în domeniul teologiei, întrucât menirea principală a școlii a fost și este formarea de preoți și dascăli devotați care să slujească de la Altar și de la catedră Biserica noastră ortodoxă”, a subliniat părintele profesor Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.
După reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Caransebeş, în anul 1865, primul episcop, Ioan Popasu, a reuşit, încă din noiembrie acelaşi an, să mute la Caransebeş Secţia Românească a Institutului Teologic din Vârşeţ, spre a activa aici. De atunci și până în zilele noastre au activat la această școală de vocație din Caransebeş profesori cu o pregătire teologică deosebită, care au instruit și învățat zeci de generații de teologi. De-a lungul vremii, seminarul s-a evidenţiat cu precădere și prin activitatea corală, să-i ducă faima în ţară şi în străinătate.


