„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Examen de disertație pentru studenții teologi din Timișoara
O nouă promoție de absolvenți ai cursurilor de master de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a susținut examenul de disertație. La sediul Departamentului de Teologie Ortodoxă al Facultății de Litere, Istorie și Teologie de pe Calea Bogdăneștilor nr. 32 A, a avut loc marți, 12 iulie, examenul de disertație pentru cea de-a VII-a promoție de cursanți ai programului de master „Religie, cultură, societate”. La examenul din acest an s-au prezentat 11 candidați, care au avut de susținut, în fața comisiei formate din profesori de specialitate, o lucrarea de cercetare, elaborată sub coordonarea unui profesor de la facultatea amintită. Din partea Centrului eparhial a fost prezent părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a transmis absolvenților și cadrelor didactice gândurile de felicitare, încurajare și de considerație ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. „Avem bucuria de a aniversa a VII-a promoție de masteranzi, care, astăzi, au susținut examenul de disertație. Lucrările lor cuprind teme variate, care acoperă toate secțiile de cercetare teologică: istorică, biblică, sistematică și practică. Ceea ce am constatat este maturitatea de care aceștia au dat dovadă în realizarea lucrărilor. Cei doi ani demonstrează că, de la nivelul de licență până acum, tinerii s-au maturizat din punct de vedere intelectual, adoptând o conduită care răspunde exigențelor vieții clericale: maturitate, respectiv angajament duhovnicesc, care le-a permis să contureze aceste teme de cercetare într-o formă academică. Sperăm ca traseul lor să continue fie prin studii doctorale, fie printr-o așezare în viața parohială sau la catedră, așezare care să asigure Bisericii un personal responsabil de misiunea pe care trebuie să o îndeplinească în societate. Tinerii au îmbinat, într-un mod armonios, evlavia și cunoașterea, lucru esențial pentru un om care vrea să-I slujească lui Dumnezeu. Nu se poate fără cunoaștere, pentru că procesul cunoașterii este cel ce îl așază pe om corect în existență. De asemenea, nu se poate fără evlavie, întrucât o întâlnire cu harul dumnezeiesc presupune acest contact special care se realizează în climatul smereniei”, a menționat pr. conf. dr. Nicolae Morar, șeful Catedrei de teologie ortodoxă.