„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Examen pentru obținerea gradelor în preoție
La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc finalizarea cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție pentru personalul clerical din eparhiile Timișoarei, Aradului și Caransebeșului. Cei 19 candidați au susținut probele orale și scrise ale examenului în fața unei comisii alcătuite din profesori de la instituțiile teologice din Timișoara, Arad și Caransebeș și prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.
Candidații care au participat la cursurile desfășurate în perioada 31 august-5 septembrie au susținut pentru definitivat două probe scrise, constând în verificarea cunoștințelor teologice interdisciplinare și pastoral-misionare, și o probă orală din predică sau cateheză, liturgică și administrație parohială, iar pentru gradul II examenul a constat în două probe scrise de cunoștințe teologice interdisciplinare și pastoral-misionare. `Cursurile au urmat tematica Sfântului Sinod și vizează perfecționarea teoretică și practică a preoților și le conferă celor care au absolvit Facultatea de Teologie calitatea de cleric definitiv, încadrat în activitatea pastoral-misionară a bisericii, iar gradul II constituie o etapă premergătoare în vederea obținerii gradului I în preoție. Orice absolvent de Teologie și orice absolvent al învățământului universitar care se respectă nu poate spune că odată cu încheierea studiilor, procesul de formare și documentare a luat sfârșit. Prin urmare, gradele profesionale în preoție se pliază pe această observație. Preoții sunt studenți continuu, au obligativitatea de a se documenta patristic, de a se documenta pe toate celelalte laturi ale culturii pentru că ei reprezintă în parohie liantul dintre omul de știință și omul de cultură. Așadar, documentarea preotului este permanentă sau ar trebui să fie permanentă. Acesta este motivul pentru care Sfântul Sinod a decis să avem acest ciclu de formare a preoților și cred că ceea ce li s-a predat în cadrul cursurilor și ceea ce se evaluează astăzi va reflecta statutul cultural și spiritual al fiecărui cadidat. De asemenea, nădăjduiesc că preoții care au urmat aceste cursuri vor pleca în parohiile lor motivați și vor continua să aprofundeze temele care au fost dezbătute aici”, a precizat conf. univ. dr. Nicolae Morar de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.
Cursurile și examenul s-au desfășurat în conformitate cu Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod, în care se menționează că obținerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical și se realizează prin cursuri și examene speciale de definitivare la minimum doi ani și cel mult cinci ani de la titularizarea pe post prin hirotonie. De asemenea, obținerea gradelor profesionale (definitivat, II și I) este obligatorie ca formă continuă de perfecționare a pregătirii clerului.