Excursie în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa

Ca şi în anii trecuţi, copii din Parohia Şuşca, Protopopiatul Moldova Nouă, s-au bucurat de o excursie în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, prin bunăvoinţa Primăriei Pojejena, care a asigurat transportul. Dornici şi nerăbdători, copiii şi tinerii cu vârsta între 5 şi 21 de ani s-au adunat la locul de plecare mai devreme decât de obicei.

De curând, tinerii au fost însoţiţi de profesoara lor de religie, de părintele paroh Ioan Matei şi de o mamă a unuia dintre copii într-o excursie. După rostirea rugăciunii de călătorie, minutele au zburat repede, până ce au trecut de satul Potoc şi au intrat în tărâmul de basm al Parcului Cheile Nerei-Beuşniţa.

Acest parc naţional, înfiinţat în 1999, cuprinde zona carstică de pe cursul mijlociu al râului Nera, din sudul munţilor Aninei, judeţul Caraş-Severin. La intrarea în aria protejată a parcului, pe drumul forestier ce duce la păstrăvărie, ne-a întâmpinat cascada Văioaga. Coborând câţiva metri, te înviorezi în cadrul superb: vuiet de ape năvalnice, spumă şi stropi de apă ce cade între stânci, un trunchi de copac pe diagonală la baza cascadei, limpezimea apei ieşite din vâltoare, lumini şi umbre ale unui soare de iulie. Toţi s-au bucurat şi au imortalizat peisajul pe nelipsitele telefoane inteligente.

La cantonul silvic am lăsat microbuzul şcolar şi am pornit pe malul râului Bei, spre alt obiectiv al excursiei: lacul Ochiul Beiului. Cei mai în vârstă abia s-au putut ţine după cei tineri. Acest lac carstic are o adâncime de 3,5 m şi o suprafaţă de 284 mp. Culoarea turcoaz atrage instantaneu ochiul. Ea se datorează dioxidului de carbon şi calcarului de pe fundul lacului.

Există multe legende legate de acest lac special şi unic în ţară. Una din ele povesteşte că pe vremuri un ofiţer turc, care stăpânea peste aceste ţinuturi, avea un fiu cu ochi albaştri. Acesta se îndrăgosteşte nebuneşte de o localnică întâlnită în Poiana Florilor. Când tatăl a aflat de această iubire, s-a mâniat pentru faptul că fiul său iubeşte o valahă şi a dat ordin să fie ucisă. Tânărul turc cu ochi albaştri a plâns atât de mult, încât s-a format acest lac.

De la Ochiul Beiului şi până la Cascada Beuşniţa, următorul obiectiv al deplasării, se urcă agale 40 de minute. În dreapta, apa a format adevărate trepte şi mici cascade prin acumularea excesivă de carbonat de calciu. Cascada Beuşniţa e formată din apa care cade de la înălţimea de câteva zeci de metri, pe stâncile pline de muşchi şi licheni, formând perdele spectaculoase de stropi şi spumă şi verdeaţă. Frumuseţea accentuată de seninul cerului şi de lumina amiezii îţi taie răsuflarea şi te trimite cu gândul la cuvântul psalmistului „Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape” (Ps. 103, 11).

Osteneala drumeţiei a fost apoi răsplătită cu păstrăv proaspăt şi răcoritoare. În drumul de întoarcere s-au parcurs şi cele 6 mici tunele săpate în stâncile care străjuiesc apele repezi ale Nerei.

Ultimul popas pentru odihnă trupească şi sufletească a fost la Schitul Sfântului Dimitrie de la Nicolinţ, unde părintele şi maicile ne-au copleşit încă o dată cu ospitalitatea şi dragostea lor. Văzând atâtea din frumuseţea Creatorului, toţi participanţii la drumeţie, de la mic la mare, au trecut peste oboseala kilometrilor parcurşi. (Pr. Matei Ioan Virgiliu)