„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Festival de folclor şi tradiţii populare
În ziua de 7 decembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat cea de-a doua ediție a Festivalului de folclor și tradiții populare „De prin zestrea Banatului”. Sala „Lira” a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița a devenit neîncăpătoare prin prezența numeroșilor copii, tineri și adulți care au venit să urmărească un regal de tradiție, cântec, joc și grai, care alcătuiesc lada cu zestre a Banatului Montan.
Bucurându-se de binecuvântarea și prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, festivalul a însemnat şi o rememorare a importanței pe care o au păstrarea și promovarea comorilor pe care le-am primit din trecut.
„A fost un spectacol inedit, care ne introduce în atmosfera binecuvântată a praznicului Nașterii Domnului, pentru că am ascultat foarte multe colinde, dar în același timp am ascultat și foarte multe poezii rostite în grai bănățean și bineînțeles am revăzut obiceiurile și tradițiile frumoase care se păstrează din moși-strămoși în toate zonele din Banatul Montan, mai ales în satul românesc păstrător cu multă fidelitate al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. Credem că toate cele prezentate în această seară și-au atins scopul, au ajuns la inima și sufletul credincioșilor, care au gustat atât din colindul sfânt și bun, din graiul și portul popular, cât și din obiceiurile strămoșești. În Anul Centenar am participat la un spectacol de gală pentru că suntem și trebuie să rămânem în unitate de credință și de neam”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
Evenimentul a reunit pe aceeași scenă tineri de toate vârstele, veniți de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin, din cele 10 filiale ale ATOR - Banatul de Munte, cu scopul de a aduce la lumină, din fiecare loc din care provin tinerii, cele mai frumoase daruri primite din străbuni. Fie că au interpretat cântece folclorice şi colinde, fie că au rostit poezii în grai, replici în cadrul unei deosebite scenete, ori au jucat la fel cum jucau odată străbunii noștri, toate momentele, alăturate unele de altele, au alcătuit împreună un minunat buchet de emoții și culoare ce a făcut, într-un mod armonios, legătura între tainele trecutului, reprezentate prin tradiții și obiceiuri legate de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, povestită, în această seară, prin colindul sfânt și bun.
Alături de tinerii membri ai ATOR - Banatul de Munte pe scena festivalului au urcat și o serie de invitați speciali, păstrători ai valorilor strămoșești din acea regiune: Ramona Faur, Dan Liuț, Ansamblul de dansuri populare „Junii Gugulani”, Ansamblul Folcloric de Cântece și Dansuri Populare din Măureni și Corul „Laudae”.
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a situat întotdeauna, în cei doi ani de existență, printre prioritățile sale, educarea tinerei generații spre înțelegerea trecutului și a istoriei naționale și locale, conservarea și păstrarea ei prin organizarea unor manifestări cu caracter cultural, evidențiind, totodată, și rolul important al credinței.
Festivalul de folclor și tradiții populare „De prin zestrea Banatului” a fost și este un proiect de suflet al tinerilor de la ATOR - Banatul de Munte, organizat de ei înșiși, prin care își propun să arate și să amintească tuturor frumusețile zonei în care s-au născut, faptul că tânăra generație nu a uitat de trecut şi duce mai departe aceste daruri.