Filip Matei, un reprezentant de seamă al picturii eclesiale

În Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericești, gândul ne poartă la icoana vie a celui mai prodigios pictor, prin cantitate și varietate a lucrărilor, din întreaga istorie picturală eclesială a Banatului: Filip Matei.

De la el ne-au rămas locașuri de cult pictate în Banatul istoric, adică în Voivodina, Caraș-Severin, Timiș, apoi în județul Mehedinți, până la Orșova, și în Arad, până la Mureș.
Născut la Igriș la 5 ̸ 17 martie 1853, botezat conform matricolei pe 8 martie, în casa lui Isaia și a Evei Matei din localitate. A fost botezat și uns cu Sfântul Mir de preotul Arcadie Georgevici, parohul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Igriș, naș de botez a fost Filip Galu, iar botezul a avut loc la 3 zile după nașterea pruncului.

În anul 1866, din cauza unei secete și a foametei care a urmat-o, familia Matei s-a mutat în satul Murava (azi Șemlacu Mare, jud. Timiș), unde vara copilul Filip Matei a păzit oile sătenilor, iar iarna mergea la școală să învețe carte. Aici l-a cunoscut pe dascălul Gheorghe Popovici, care de acum va juca un rol deosebit în formarea artistică a viitorului pictor. Învățătorul s-a înrudit cu familia Popovicilor din Oravița, cei care timp de șase decenii au avut un atelier de pictură în care s-au format mulți pictori bisericești, între care și Filip Matei. În acest atelier l-a cunoscut pe pictorul academic Nicolae Popescu din Zorlențu Mare, căruia i-a fost ucenic la pictarea bisericilor din Seleuș (1869-1872) și Pesac (1877). Cu acest prilej, Filip Matei a executat picturile secundare.

La moartea lui Mihai Popovici, tatăl său adoptiv, tânărul Filip Matei a moștenit atelierul din Oravița și a terminat lucrările deja începute de Mihai Popovici. Atelierul a fost mutat și instalat în casa soției din Bocșa Română, apoi în cea proprie din Vasiova, care a devenit nu doar școala de învățătură picturală, ci și centru al românismului în perioada dualistă de stăpânire a Banatului. Aici s-au desfă­șurat întâlnirile Astrei și ale Societății de Lectură „Doina”, condusă de Filip Matei.

La Bocșa a ucenicit pe lângă pictorul Mihail Velceleanu. Prin deschiderea propriului atelier, Filip Matei a pus sfârșit unei epoci, și anume a sistemului diletant. În atelier a avut parteneri, dar și ucenici, între care rude, Iosif Matei, dar și alți tineri doritori de inițiere artistică: Gheorghe Marișescu, Ștefan Lazăr, Iosif Liuba, Nicolae Popovici, Mihai Spineanu. Cel mai valoros ucenic a fost Ioan Zaicu. Pictorul a fost dublat de poet, epigramist, uneori abordând satira. Pentru poezia „Cucu din Vasiova” publicată în „Foaia Poporului Român” din Budapesta, nr. 45; 46/ ̸ 1910 în care milita pentru susținere în alegeri a candidatului național, a fost condamnat cu executare la 4 ani de temniță în capitala Ungariei. A participat la Marea Unire de la Alba Iulia ca reprezentant al Vasiovei. După Unire a devenit unul dintre prietenii devotați ai protopopului Mihail Gașpar. În casa acestuia l-a întâlnit pe scriitorul Camil Petrescu, care în coloanele cotidianului „Țara” din Timișoara îl potretiza: „Un pictor cu cioc, entuziast ca un descendent al școalei italiene”.

Ioan Zaicu, după o perioadă de ucenicie de 10 ani în atelierul lui Filip Matei, în perioada 1882-1893, a urmat cu o bursă Gojdu cursurile Academiei de Arte Frumoase din Viena. Ca ucenic, Zaicu și-a secon­dat ma­es­trul în pictarea a trei biserici: Comloșu Mare (1891), Ciclova Montană (1892) și Ciuchici.

Ioan Zaicu a păstrat pe mai departe iconografia lui Filip Matei. Acest lucru poate fi sesizat la biserica din Uzdin (1908). Pe bolta bisericii, Ioan Zaicu și calfele sale au pictat patru zone cu șapte compoziții: Dumnezeu Savaot între cei patru evangheliști; Iisus hrănește poporul cu cinci pâini și doi pești, Vindecarea orbului, Furtuna pe mare, Pescuitul miraculos, Bunul Samarinean și Sfântul Ioan Botezătorul. Majoritatea acestor scene sunt redate de Filip Matei de la primele biserici unde a lucrat și până la cele din iarna vieții, la Birda (1925) și Gătaia (1926), unde moalerul a avut 72, respectiv 73 de ani.

După opiniile cercetătorilor din domeniul artei (Rodica Vârtaciu, Adrian Negru), Filip Matei a lucrat în 60 de biserici realizând: iconostase, icoane mobile (prăznicare), steaguri și pictură murală în ulei. Potrivit lui Aurel Cosma jr, Filip Matei a folosit drept îndreptar ermineutic cartea lui Wigel întrebuințată și de Velceleanu. Arta de a picta a fost în manieră tradițională, respectând regulile iconografiei ortodoxe și acordând o importanță mai mare coloritului imaginii pentru a inspira sentimentul religios.

Șirul picturilor lui Filip Matei în bisericile Banatului este deschis de o realizare la vârsta de 17 ani, Racovița (1870), Banloc în două rânduri, 1869 și 1877. La 9 ani după Racovița, în 1879, a pictat cele două biserici ale satului Ramna. Aici a fost calfă a pictorului Velceleanu. Peste pictura lui Matei a intervenit și ucenicul său, Nicolae Marișescu.

A mai pictat la Agadici, Giurgiova și Mercina (1882); Iertof (1905); Ezeriș (1907); Cenad, Ciuchici (1893), Șasca Montană, Țela (1894); Iaz, Toracu Mare, Toracu Mic (1895); Vasiova (1897) și Alibunar (1898); Iam (1898); Biniș (1901); Ocna de Fier (1902-1903), Milcoveni, Răcăș­dia, Saravale (1901); Igriș (1904); Cadăr, Zorlențu Mare (1905); Vărădia (1906); Ciortea, Giulvăz (1912); Voiteg (1910); Ghilad (1913); Forotic, Gher­te­niș (1917); Birda; Gătaia; Dubova (1928) și Șemlacu Mare (1936).

Pictura lui Filip Matei s-a mai păstrat în câteva biserici, în altele au fost făcute lucrări de susținere, dar și pictură nouă. Din documentele de arhivă și din istoria bisericilor s-au păstrat atât planul iconografic realizat, în ceea ce privește icoanele iconostasului, cât și elemente ce aparțin picturii murale.