„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Film documentar despre Marea Unire la Caransebeș
La Cinematograful „Luna” din Caransebeș a avut loc, săptămâna trecută, un eveniment cultural care a reliefat momentul 1 Decembrie 1918. A fost prezentat un film documentar de lungmetraj închinat orașului Alba Iulia, Cetatea Marii Uniri. Potrivit părintelui profesor Florin Dobrei de la Secția de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș, „acest film a scos în evidență importanța vechii capitale a Ardealului, atât din punctul de vedere al istoriei laice, cât mai ales din punctul de vedere al istoriei bisericești”.
La eveniment au fost prezenți preoți din municipiul Caransebeș și din împrejurimi, profesori de religie, elevi de la Seminarul „Episcop Ioan Popasu” și studenți de la Secția de Teologie Didactică din Caransebeș, precum și alți oameni care au dorit să vadă momentele importante ce s-au petrecut de-a lungul istoriei în Cetatea de la Alba Iulia, momentul central constituindu-l Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
În debutul filmului, precum și la final, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, și părintele profesor Florin Dobrei au explicat publicului prezent de ce a fost realizat acest documentar, precum și contribuția bănățenilor: preoți, oameni de cultură și alte personalități, la marele deziderat al românilor din 1918.
Din partea Episcopiei Caransebeșului a fost împărțită tuturor celor prezenți la acest eveniment o carte apărută anul acesta la Editura „Partoș” din Timișoara și care este intitulată „Biserica românească din Banat și Marea Unire”.