„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Împreună pentru copiii noștri” la Centrul de tineret Moniom
Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom derulează în această perioadă, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, proiectul educațional „Împreună pentru copiii noștri”. Este vorba despre un proiect educativ de incluziune socială, care are ca beneficiari direcți 20 de copii cu vârste între 7 și 14 ani din Moniom și municipiul Reșița, proveniți atât din familii cu risc de excluziune socială, cât și copii cu rezultate foarte bune la învățătură.
P roiectul se adresează familiei în ansamblul ei, pentru că prevede activități destinate atât copiilor, cât și părinților, în scopul creării unor deprinderi de viață sănătoase bazate pe valorile moralei creștine, valori atât de necesare și de rar întâlnite în societatea contemporană, ne-a transmis părintele Mihai Ciucur, managerul proiectului și coordonator al centrului de la Moniom. Proiectul prevede derularea unor activități de educație nonformală, sub forma a 12 ateliere de lucru intitulate „Mai întâi caracterul”, în scopul deprinderii unor virtuți și trăsături de caracter pozitive, precum: ascultarea, cinstea, recunoștința, generozitatea, iertarea, sinceritatea și altele de acest fel. De asemenea, beneficiarii proiectului vor participa la tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”, organizată la Coronini, în perioada 1-7 iulie 2018. „Proiectul de față, derulat pe parcursul mai multor luni, este, în fapt, o continuare a proiectului «Alege școala!» al Patriarhiei Române în parteneriat cu Fundația «World Vision România», proiect implementat și la centrul din Moniom, între anii 2014 și 2015. Tipul și specificul activităților derulate sunt asemănătoare cu cele implementate în cadrul proiectului Patriarhiei, care a dat rezultate foarte bune la centrul nostru. Doar beneficiarii sunt, desigur, alții și ceea ce ne bucură foarte mult e faptul că cei ai proiectului «Alege școala» au devenit voluntari în cadrul proiectului «Împreună pentru copiii noștri», semn că roadele lucrării noastre din ultimii ani nu întârzie să apară”, a subliniat părintele Mihai Ciucur. Proiectul a fost lansat la 14 iunie 2018, ocazie cu care toate familiile aflate în dificultate din punct de vedere material au primit pachete cu alimente, dulciuri și obiecte de uz casnic și îngrijire personală. Primul modul din cadrul proiectului s-a derulat joi, 28 iunie, sub forma unei activități mixte părinți-copii intitulată „Părintele ideal - provocări ale prezentului”. Au fost prezenți o parte din beneficiari - părinții și copiii de la centrele de zi „ABC” și „Maria” din Reșița -, următoarea întâlnire găzduind beneficiarii din Moniom ai proiectului. Întâlnirea a fost moderată de părintele Mihai Ciucur, alături de prof. Georgiana Ciucur, formator în cadrul rețelei naționale „Școala Familiei” și sprijinită de voluntari ai ATOR Banatul de Munte. Tema abordată a fost modul de creștere și educare a copiilor, prin prisma celor două criterii: iubirea și dreptatea - și s-a axat pe cele patru stiluri parentale identificate de psihologi: autoritar, permisiv, indiferent și competent. La finalul întâlnirii, părinții au completat documentele necesare participării copiilor în tabăra de la Coronini și au avut posibilitatea să adreseze întrebări formatorilor. Proiectul „Împreună pentru copii noștri” se desfășoară în perioada iunie-septembrie 2018 cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Reșița și în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.