„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Lansarea volumului „Studii și cercetări istorice bănățene”
Joi, 30 iunie, la Academia Română - filiala Timișoara, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum al lucrării „Studii și cercetări istorice bănățene". La eveniment au fost prezenți oameni de cultură, istorici, profesori și cercetători ai istoriei bănățene. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la eveniment pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.
Întâlnirea a adus în atenție importanța cercetării istorice pentru evidențierea evoluției societății bănățene. „Am lansat volumul II al revistei «Studii și cercetări istorice bănățene», o publicație editată de Societatea de Științe Istorice din România, filiala Timiș. În cadrul acesteia sunt prezentate cele mai noi studii referitoare la istoria Banatului, unde se arată rolul deosebit pe care l-a avut Biserica din Banat, atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică, dar și alte biserici din Banat în dezvoltarea culturii și civilizației bănățene. Din lucrare se poate observa procesul de evoluție complexă a societății bănățene și se arată rolul școlii și rolul determinant al Bisericii în evoluția învățământului. Sunt prezente în revistă studii de demografie, aspecte ale istoriei bănățene din perioada medie, modernă și contemporană. Sperăm că vom reuși și în continuare să publicăm această revistă, în care vom aduna majoritatea studiilor de istorie recentă și evoluție a societății bănățene", a precizat prof. dr. Mihai Pârvulescu, fondatorul publicației „Studii și cercetări istorice bănățene".
Un rol major în evoluția societății bănețene l-a avut și aspectul politic. „În paginile acestei reviste s-a pus accent și pe viața politică din această parte a țării, având în vedere că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Primul Război Mondial și în curând vom sărbători și 100 de ani de la instaurarea administrației românești în Banat", a specificat dr. Vasile Dudaș, istoric.
Din cuprinsul revistei amintim articolele: „Măsuri luate de Episcopia Aradului pentru o mai bună formare și educarea învățătorilor în secolul al XIX-lea", de dr. Maria Alexandra Pantea; „Reperele ideologice, formale și stilistice ale arhitecturii și sculpturii din Banat până la începutul secolului al XIX-lea. Formarea Protopopiatului Lugoj", al lect. univ. dr. Mihaela Vlăsceanu; „Activitatea Partidului Național-Popular în Banat în ultimele luni ale anului 1947", scris de dr. Radu Păiușan ș.a. Volumul „Studii și cercetări istorice bănățene" este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.