„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghie arhierească în Parohia Arad-Subcetate
În Duminica a 12-a după Rusalii, credincioşii Parohiei Arad-Subcetate din municipiul Arad au avut bucuria de a-l avea oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de către preotul paroh Radomir Stoica, împreună cu numeroși credincioși apropiaţi ai acestei biserici, care s-au adunat cu mic, cu mare şi cu multă bucurie pentru a participa la slujba arhierească.
Chiriarhul Aradului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica de lemn pusă sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, singurul sfânt locaș din eparhia arădeană cu acest hram. În cuvântul de învățătură cu titlul „Bogăţia tinereţii”, bazat pe citirile scripturistice ale duminicii (I Cor. 15; Matei 19), precum şi pe cuvântul despre bogăţie şi mântuire din Cazanie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a subliniat faptul că bogăţia în sine nu este bună sau rea, ci felul ei de folosire arată modul în care se năzuieşte spre cea adevărată, chiar dacă nu este şi puterea dobândirii ei. Aceasta din urmă, însă, poate fi întărită prin harul dumnezeiesc cu care voinţa omenească trebuie să conlucreze. Tinereţea înseamnă pentru fiecare om înzestrarea cu o seamă de însuşiri ce trebuie cultivate ca reprezentând adevărata bogăţie, nu doar materială, ci şi spirituală şi care trebuie sporită la scara desăvârşirii. Sfinţii Brâncoveni, ocrotitorii acestei biserici, reflectă îmbogăţirea în Dumnezeu, cum arată şi alte pericope evanghelice, cu folos pentru credincioşi în cadrul obştii bisericeşti şi a ţării, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de către toţi credincioşii, prin cântarea în comun. Mulţumind în numele tuturor credincioşilor pentru părinteasca vizită, părintele paroh l-a asigurat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei de fiască ascultare, aşteptându-l cu mult drag ori de câte ori va putea să fie în mijlocul credincioşilor de aici.
Cea mai tânără parohie arădeană
Parohia ortodoxă română „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din cartierul arădean Subcetate s-a înfiinţat în anul 2004, devenind, până astăzi, cea mai tânără parohie din oraşul de pe Mureş. În acelaşi an a fost numit şi preotul paroh, în persoana părintelui Radomir Stoica, la vremea aceea duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad. „Primii ani s-au slujit Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe într-un paraclis improvizat pe strada Cezar nr. 24, prin bunăvoinţa familiei Anton, proprietarii imobilului. În primăvara anului 2010, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin osteneala multor oameni frumoşi, s-a început construirea noului locaş de cult sub forma unei biserici de lemn de tip maramureşean. La 16 august 2010, ziua principalului hram al bisericii noastre, «Sfinţii Martiri Brâncoveni», a avut loc sfinţirea locaşului de către Arhiepiscopul nostru drag, Înaltpreasfinţitul Dr. Timotei Seviciu, dimpreună cu un ales sobor de preoţi. Avem în perspectivă construirea unui nou locaş de cult mai încăpător în apropierea actualei biserici, având pentru aceasta un proiect în curs de finalizare”, a subliniat preotul paroh Radomir Stoica.