„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Localitatea Cornereva la 500 de ani de existență
Săptămâna trecută, în Parohia Cornereva din cadrul Episcopiei Caransebeșului s-au organizat o serie de manifestări comemorative cu prilejul împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a localității din Caraș-Severin. La eveniment a fost prezent părintele protopop Iosif Frenț, împreună cu mai mulți preoți din cadrul Protopopiatului Băile Herculane.
Sărbătorirea a jumătate de mileniu de atestare documentară a comunei Cornereva din Munții Cernei a fost un eveniment cu adevărat istoric la care au dorit să fie prezenți și să participe numeroși localnici, dar și invitați de onoare din județul Caraș-Severin și din țară, parlamentari din partea județului Caraș-Severin, reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Prefecturii, ai instituțiilor descentralizate, dar și numeroși primari din județ.
Manifestările au început cu prezentarea onorului de către Fanfara Lira din Caransebeș, dirijată de Marius Frățilă, mulți localnici spunând că este pentru prima dată când muzica de fanfară răsună în Cornereva. A urmat momentul dezvelirii monumentului ridicat în fața sediului administrativ al comunei, dezvelirea fiind realizată de Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Matei Lupu, prefectul județului Caraș-Severin, și Nicolae Novăcescu, primarul comunei Cornereva, urmată de slujba de pomenire săvârșită de părintele Iosif Frenț, protopopul Protoieriei Băile Herculane, înconjurat de un sobor de preoți. Monumentul dezvelit a fost ridicat pentru cinstirea eroilor comunei Cornereva căzuți pe câmpurile de luptă din Marele Război și cel de-al Doilea Război Mondial, părintele Iosif Frenț citind numele celor aproape 170 de eroi inscripționate pe monument.
„Este o inițiativă lăudabilă a primarului comunei Cornereva și a Consiliului Local la 500 de ani de atestare documentară a comunei, care este în An Centenar. A avut loc și dezvelirea unui monument închinat eroilor din comuna Cornereva. Ce poate fi mai frumos decât astfel de momente în care ne cinstim eroii și să continuăm apoi cu obiceiurile și tradițiile noastre din Banatul Montan, pentru că această comună este una în care tradițiile s-au păstrat”, a spus Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Despre semnificația evenimentului istoric marcat la Cornereva, au fost rostite alocuțiuni din partea gazdelor și invitaților, după care s-a pornit într-o paradă a portului popular și a muzicii de fanfară până la Căminul Cultural, unde s-a desfășurat cea de-a doua parte a manifestărilor. Cu acest prilej, în piața acoperită, amenajată în fața Căminului Cultural, a fost inaugurată prima ediție a Târgului de produse tradiționale la care numeroși gospodari și-au etalat produsele realizate în gospodăriile proprii. Vizitarea târgului s-a făcut în acordurile muzicii populare, pe scenă urcând nume cunoscute ale folclorului. (Claudiu Românu)