„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Marșul pentru viață la Timișoara și Reșița
După praznicul Bunei Vestiri s-a desfășurat, în peste 100 de oraşe din România şi Republica Moldova, Marşul pentru viaţă 2016. Devenit o tradiție a ultimilor ani, Marşul pentru viaţă are sprijinul Patriarhiei Române şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Asociația Studenți pentru Viață, iniţiatorul demersului, susține că mesajul pe care vrea să îl transmită prin tema acestui an, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”, are scopul de a trage un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de avorturi. Biserica Ortodoxă Română subliniază, în permanenţă, importanţa familiei şi a darului vieţii umane, atât pentru om, cât şi pentru societate. Biserica, prin misiunea ei, încurajează adopţia şi contribuie constant la ajutorarea materială a familiilor care au copii mulţi şi consideră că instituţia familiei trebuie apărată şi respectată.
După praznicul Bunei Vestiri, la Timișoara a avut loc Marșul pentru viață, simultan cu marșurile pentru viață care s-au desfășurat în celelalte orașe ale țării. Alături de Bisericile, cultele și organizațiile creștine, la acest eveniment au participat un număr foarte mare de persoane care susțin familia creștină. Plecarea a fost de la Biserica „Sfânta Maria- Regina Păcii”, str. Gheorghe Doja nr. 25 A (Parcul Carmen Sylva), unde reprezentanții asociațiilor și cultelor au rostit mai multe discursuri. Marșul a avut următorul traseu: bd. Mihai Viteazul - Catedrala Mitropolitană - bd. Regele Ferdinand - str. 20 Decembrie 1989 - bd. Ion C. Brătianu - bd. Revoluției 1989 - Prefectura Județului Timiș - Parcul Copiilor „Ion Creangă”.
Marșul pentru viață are următoarele scopuri: chemarea la apărarea vieții pentru fiecare ființă umană începând cu concepția până la moartea naturală, apărarea familiei și a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, pentru că numai familia tradițională este cel mai bun ambient pentru dezvoltarea următoarei generații.
Marșul pentru viață la Reșița
Și la Reșița a avut loc un marș pentru viață, organizat de Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Colegiul Național al Asistenților Sociali, filiala Caraș-Severin, precum și cu Primăria municipiului reședință de județ. Sâmbătă, 26 martie, sute de reșițeni, printre care foarte mulți copii și tineri, au participat la un moment de rugăciune în fața Bisericii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta Protopopiatului din Reșița, după care s-a plecat în procesiune pe traseul Protopopiat - Parcul Cărășana - Centrul Civic - Universitatea „Eftimie Murgu”.
În centrul civic au fost susţinute alocuţiuni din partea organizatorilor, dar şi din partea invitaţilor, având ca mesaj susținerea vieții, familiei și a femeii. Marșul s-a încheiat în curtea universității reșițene, unde a fost vernisată expoziția de pictură având ca temă „Îți mulțumesc, mamă”, realizată de copii și tineri reșițeni, în cadrul unui cerc de pictură, precum și de membrii centrelor de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. Cea mai bună reprezentare dintre lucrările realizate de către micii artiști a fost premiată de către organizatori cu un mic dar.
„Pentru al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Biserica și Școala organizează un eveniment care își propune să schimbe mentalitatea în rândul tinerei generații cu privire la viață, la familie și la tot ceea ce înseamnă creștinesc și bun. Ne-am bucurat că s-a accentuat aspectul legat de familia tradițională, care a fost supusă în ultima vreme unor critici și tensiuni destul de dificile. Prezența tinerelor familii la Marșul pentru viață a demonstrat că încă mai există speranță și că familia tradițională poate să supraviețuiască pentru că familia este biserica mică de acasă pentru fiecare dintre noi”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.
Între participanții la Marșul pentru viață au fost și oameni de cultură, autorități locale, profesori și preoți, oameni care cred în valorile morale ale familiei creștine și susțin viața ca dar al lui Dumnezeu. La final s-au intonat, de către cei prezenți, pricesne în cinstea Maicii Domnului, modelul suprem de mamă.