„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Moment istoric pentru comunitatea bocșeană - un nou preot în Parohia Bocșa Vasiova
O nouă pagină de istorie locală s-a scris săptămâna aceasta în biserica Parohiei Bocșa Vasiova, judeţul Caraș-Severin, unde a avut loc instalarea noului preot paroh. După aproape zece ani de slujire și diriguire a bisericii din Vasiova, preotul Doru Melinescu s-a hotărât să se întoarcă acasă, adică la Timișoara, iar pe locul rămas liber a fost transferat tânărul preot Alin Chicoș de la Ocna de Fier.
Părintele protopop Gheorghe Șuveți, alături de un sobor de preoți, a oficiat slujba Vecerniei, apoi a dat citire actului de instalare a noului preot în postul de paroh al bisericii ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova. Astfel, Alin Chicoș a devenit, oficial, noul părinte al vasiovenilor, preluând o parohie cu tradiție, o parohie frumoasă și întotdeauna fruntașă, la loc de cinste.
Biserica ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova a fost ridicată în 1763 și are o istorie frumoasă și interesantă, ținând cont că în această biserică s-au închinat importanți oameni de cultură, reprezentativi pentru Bocșa, dar și pentru Banat: de la pictorul Filip Matei, cel care a și pictat în 1897 biserica, până la Tata Oancea, cel care i-a sculptat iconostasul, de la Aureliu Novac, țăranul dirijor, solist (tenor), condeier, primar al comunei Bocşa Vasiova, senator ţăran în primul parlament al României după Marea Unire, până la basul Nicolae Florei, care ani la rând a cântat pricesne în strana bisericii la ceas de importante sărbători.
De asemenea, biserica vasioveană a fost păstorită cu har și pricepere de preoți buni și inimoși, vrednici slujitori ai bisericii și culturii, unii dintre aceștia mânuind cu talent bagheta sau condeiul: Coriolan Zuiac, dirijor de cor, însuși „cântăreț neîntrecut” (în perioada 1899-1942), Plinius Oancea, fiul lui Tata Oancea, talentat publicist (în perioada 1946-1952), Ioan Lupinca, preotul patriot care a plătit cu ani grei de temniță faptul de a fi denunțat comunismul (în perioada 1952-1984), Ioan Vâșcu, preotul inimos pasionat de publicistică, cel care susține rubrica de religie în publicațiile vremii, dar care și înființează un cor de copii sub egida bisericii (în perioada 1984-2011) și Doru Melinescu, preotul care revigorează activitatea cu tinerii și înființează primul centru de tineret în orașul Bocșa (în perioada 2011-2018).