„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
O nouă sesiune de capacitate preoțească la Caransebeş
La Centrul Eparhial din Caransebeș a fost susținut, miercuri, 25 septembrie, examenul de capacitate preoțească – sesiunea de toamnă pentru teologii ce doresc să candideze pentru un post clerical vacant din Episcopia Caransebeșului. Comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Prin acest examen au fost verificate cunoștințele candidaţilor în materie de Dogmatică, Morală și Administraţie Bisericească ca probe scrise, precum și Omiletică, Catehetică, Liturgică, Tipic, Cântare şi Legislaţie ca probe orale.
Consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului, pr. Alin Câmpean, a explicat necesitatea unui examen de acest fel: „Prin examinarea de astăzi, s-a avut în vedere o mai bună cunoaștere a candidaților la Sfânta Taină a Preoției, o cunoaștere a ceea ce ei au învățat din punct de vedere teoretic în școlile teologice absolvite, dar și o cunoaștere a pregătirii lor practice, deprinsă și în școală, dar mai ales în cadrul comunității parohiale de unde provine fiecare”.
Părintele consilier a mai afirmat și faptul că „momentul actual ne cere o preoțime bine pregătită, spunea părintele Dumitru Stăniloae, pentru că preotul este cel chemat «să smulgă lumea din indiferentismul religios și din păgânismul moral, printr-o propovăduire zeloasă și printr-o încălzire a sufletelor credincioșilor». Avem mai multe parohii vacante, care de ceva vreme își așteaptă păstorii sufletești și nădăjduim că în urma acestui examen, se vor putea face și câteva numiri de noi preoți”.
Examenul de capacitate preoţească a fost organizat de Sectorul Administrativ-Bisericesc și are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9.00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9.00.