O personalitate de seamă a Bisericii din Banat

Între personalităţile care prin activităţile lor au contribuit la susţinerea, ajutorarea şi promovarea Bisericii din Banat, la loc de cinste în istoria Banatului trebuie amintiți şi evocaţi membrii familiei Corneanu din Apadia. Ca loc fruntaş între membrii acestei familii este aşezată o personalitate remarcată de mulţi istorici şi preoţi, dr. Cornel Corneanu.

Acesta s-a născut în 23 aprilie 1884, ca fiu al preotului Nicolae Corneanu şi al so­ţiei sale, Cornelia Corneanu, din Apadia, având ca frate pe preotul Liviu Corneanu (+1932), tatăl Mitropolitului Nicolae Cor­neanu al Banatului (1923-2014). În casa părintească din Apadia, Cornel Corneanu a învăţat dragostea pentru munca intelectuală şi respectul faţă de oameni şi valorile spirituale. Din această ambianţă de efervescenţă culturală şi naţională, Cornel Corneanu a pornit pe drumul şcolii. A învăţat la liceele din Lugoj şi Braşov, apoi la Facultatea de Te­ologie din Cernăuţi, unde şi-a câştigat stima profesorilor şi preţuirea colegilor. Datorită calităţilor sale a fost ales preşedinte al Societăţii academice „Junimea” a studenţilor de la Cernăuţi. După teologie, a studiat filosofia şi sociologia la Viena şi Berlin.

În slujba Bisericii

La finalul studiilor, în 7 februarie 1909, a fost ales secretar consistorial, iar în mai 1909, în consistoriul plenar, secretar consistorial definitiv.

La Caransebeş, dr. Cornel Corneanu a funcţionat ca secretar consistorial în perioada de episcopat a ierarhului Miron Cristea, patriarhul de mai târziu al României, şi a fost membru în toate organismele bisericeşti elective. A fost hirotonit întru diacon de episcopul dr. Miron Cristea, în ziua de 22 decembrie 1915, iar la praznicul Sfinților Împăraţi Constantin şi Elena din acelaşi an este hirotesit întru protodiacon.

Dr. Cornel Corneanu a fost un excepţional organizator şi un orator care reuşea să electrizeze masele care-l ascultau. Din tot ceea ce rostea, se impuneau cultura lui înaltă şi spiritul lui profund creştin şi românesc. Banatul era pentru el patria marilor realizări culturale şi bisericeşti. În acest context, putem aminti că el n-a optat pentru o catedră, deşi avea cea mai înaltă calificare. Era omul faptei şi al discursului însufleţitor. Cu toate acestea, a stat tot timpul în preajma Institutului Teologic din Caransebeş. A manifestat această disponibilitate nu numai pentru Institutul Teologic, ci şi pentru liceul de stat din Caransebeş, unde a predat limba română, un scurt timp, pentru că multiplele-i preocupări nu-i permiteau.

Cunoscut ca o personalitate puternică şi cu o cultură teologică şi umanistă deosebită, dr. Cornel Corneanu a fost însufleţitorul şi coordonatorul multor societăţi din Caransebeş. Amintim: „Societatea de cântări şi muzică“, preşedinţia revenindu-i în 19 august 1912, şi „Casina română“ sau Reuniunea de cântări şi muzică din Caransebeş, la a cărei Adunare generală din 29 ianuarie 1912 comitetul i-a încredinţat funcţia de preşedinte. Un alt organism de efervescenţă spirituală şi artistică l-a constituit „Reuniunea femeilor române“, unde, prin specificul genului, a fost vicepreşedinte, apoi „Frăţia Ortodoxă Română“, căreia i-a fost preşedinte şi cu care a desfăşurat o activitate cu totul excepţională.

ASTRA sau Asociaţia Transilvană pentru cultura şi literatura poporului român a fost pentru el un loc de desfăşurare a activităţii religioase, culturale şi sociale. A lucrat aici, în termeni foarte generoşi, avându-l alături pe protopopul Andrei Ghidiu.

Toată această activitate practică a fost dublată de scrierile sale, dintre care la loc de cinste stau studiile închinate Episcopului Ioan Popasu. Pasiunea lui pentru scris i-a permis să editeze „Foaia Diecezană“, iar între anii 1917 și 1918, ziarul „Lumina’’, un ziar de propagandă pentru Marea Unire.

Cornel Corneanu a avut un rost important în pregătirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Este un fapt ilustrativ, şi anume că în 7 noiembrie 1918, la iniţiativa lui, s-a ţinut Adunarea de la Caransebeş, când s-a înfiinţat Consiliul Naţional local afiliat Consiliului Naţional central, când se hotărăşte înfiinţarea Gărzii naţionale române cu filiale în fiecare comună. Din delegaţia care a prezentat actul Unirii la Bucureşti, Biserica Ortodoxă Română din Banat a fost alcătuită, pe lângă Episcopul Miron Cristea, şi de secretarii eparhiali: dr. Cornel Corneanu (Caransebeş) şi Vasile Goldiş (Arad).

În slujba Neamului

Din punct de vedere clerical, Cornel Corneanu nu s-a împlinit. A fost diacon celibatar, apoi s-a căsătorit şi din acest motiv nu a mai putut sluji la Sfântul Altar. Începând cu 1 ianuarie 1925 a renunţat la postul de asesor consistorial şi a predat religia şi limba română la Liceul de Stat şi dreptul bisericesc la Academia Teologică din Caransebeş. Prin înaltul decret regal 2165/1927, a fost numit prefect al judeţului Severin. A fost şi deputat în Parlamentul României. Ca om politic, a susţinut reînfiinţarea unui scaun vlădicesc la Timişoara, lucru pe care l-a expus la Consiliul Naţional Bisericesc din anul 1935. Datorită numeroaselor sale realizări, a primit ordine şi medalii pentru activitatea lui patriotică, culturală şi bisericească.

Şicanat de regimul comunist instaurat în România, pentru funcţiile pe care le-a deţinut în Camera Deputaţilor şi în alte structuri interbelice, dr. Cornel Corneanu şi-a petrecut ultima parte a vieţii aproape anonim. S-a stins din viaţă la 19 martie 1960, la locuinţa sa din Caransebeş, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“.