Parohia Șeitin, o așezare la limita de vest a țării

Parohia Șietin se situează în Câmpia Banato- Crișană, care cuprinde în cadrul său punctul cel mai vestic al țării, Beba Veche, făcând parte din localitățile de pe malul drept al Mureșului, la 40 km de Arad și la 55 km înainte de confluența acestuia cu Tisa. Depărtarea de frontiera cu Ungaria este de 12 km pe șoseaua națională Arad-Nădlac și de 10 km în linie dreaptă.

Prima atestare documentară a localității Șeitin datează din 3 septembrie 1138, `VILLA SAHTU”. Această men­țiu­ne se află în actul de danie al regelui Ungariei Balla al ll-lea, prin care regele întărește Mănăstirii Dumis dreptul asupra mai multor gospodării din satul Sahtu. Se dau astfel numele oamenilor „aducători de sare”, care vor fi dependenți de mănăstire, având obligația de a transporta sare din Transilvania, pe râul Mureș. Istoriograful Petre Țiucra apreciază actul de danie din 1138 ca fiind „cel mai vechi document scris contemporan, prin care se atestă prezența românilor în Cenad”. Astfel se poate vorbi de o localitate milenară pe malul Mureșului Inferior, o localitate nu numai cu o atestare documentară de aproape 900 de ani, ci și cu o bogată viață spirituală, bine știind că românii s-au născut creștini.

Zidirea bisericii ortodoxe române din Parohia Șeitin a început în anul 1789 și a fost terminată în anul 1799, având hramul „Sfântul Grigorie Teologul”. Actuala biserică ia locul bisericuței de lemn care a fost făcută de grănicerii sârbi, între anii 1703-1751, organizați militar în acele timpuri pe aceste locuri. Locul unde se afla această bisericuță de lemn este astăzi strada Crișan nr. 3, iar despre ființa acestei biserici consemnează Episcopul de Arad Sinesie Ivanovici, care vizitând Șeitinul, remarca aici existența mai multor case locuite, bise­ricuța de lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae”, precum și doi preoți: Constantin și Nicolae. Biserica este zidită din cărămidă arsă, produsă local, pe fundație de piatră. Turnul clopotniță a fost construit în anul 1812, având elemente barochizate și este acoperit cu tablă, la fel ca și restul bisericii. În decursul anilor s-au făcut mai multe reparații exterioare și interioare: 1852, s-au pus ceasurile din turn; 1862, s-a realizat actualul iconos­tas; 1878, s-a făcut o nouă repa­rație exterioară; 1928, s-a realizat soclul de granit; 1957, s-a reparat turnul; 1966, s-a înlocuit pardoseala veche cu una de marmură stil „mosaic elvețian”; 1988 și 2006 s-au efectuat alte lucrări exterioare. Recent s-a introdus încălzirea pe gaz.

Biserica face parte din tipologia bisericilor sală, cu foarte multe elemente barochizate, având în exterior suprafața casetată de coloane duble adosate cu capitel ionic. Cerimea interioară are un arc în plin centru despărțit în mai multe spații rectangulare de arce, ca în barocul clasic. Pictura murală, în stil tempera de caseină este opera pictorilor Iulian Toader senior și I. Minișan.

Tonalitățile sunt unitare, fără stridențe, cu un desen de excepție, conferindu-i o valoare deosebită. Pictorul a fost unul care a contribuit substanțial la viața artistică a Aradului în perioada interbelică. În anul 2010 s-au efectuat lucrări de desprăfuire, consolidarea peliculei de culoare și conservare a icoanelor și părților lemnoase ale iconostasului, strănilor și tronurilor, de către prof. dr. Viorel Gh. Țigu, o lucrare de amploare executată impecabil de acest maestru al penelului.