„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, credincioșii de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, însoțiți de părintele paroh Ion Nedelcu, au fost zilele acestea într-un pelerinaj de două zile la Mănăstirea Brâncoveanu din Arhiepiscopia Sibiului.
Primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea Brebu și la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Drumul a continuat spre Sibiu, unde pelerinii au făcut un popas și la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, iar spre seară s-a ajuns la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Ziua a doua a constituit și punctul culminant al pelerinajului prin participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Ilarion, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Tot în cea de-a doua zi a pelerinajului s-au vizitat Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia și Mănăstirea Râmeț care este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Transilvania, iar credincioșii s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț.