„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Pelerini timișoreni la locurile sfinte din Israel
Parohia Timișoara-Iosefin a organizat un pelerinaj la locurile sfinte din Israel, în perioada 2-7 mai. Grupul de pelerine a început această călătorie spirituală la Biserica Sântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, din localitatea Lod (Lida, de altădată) și a încheiat-o la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Pelerinii timișoreni au avut posibilitatea de a se ruga și a se închina la mormântul Sfântului Gheorghe, în biserica Stella Maris (Steaua Mării) de pe Muntele Carmel, care include grota Profetului Ilie, la Biserica Ortodoxă a Bunei Vestiri din orașul Nazareth, la Cana Galileii, unde Domnul Iisus a săvârșit prima minune, în mănăstirea ortodoxă a Schimbării la Față de pe Muntele Tabor, pe Muntele Fericirilor, la Capernaum, „orașul lui Iisus” și la Tabga, locul înmulțirii pâinilor și peștilor. Pelerinii au trăit momente frumoase în croaziera de pe Lacul Ghenizareth sau la Marea Galileii, în timpul căreia au primit informații despre localitățile biblice aflate pe țărmul acestui lac și despre minunile săvârșite de către Domnul Iisus Hristos în acele părți.
Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Sfântului Gheorghe de la Hozeva, unde se păstrează trupul neputrezit al Sfântului roman Ioan cel Nou Hozevitul, canonizat și de Patriarhia Ierusalimului, la Dudul lui Zaheu și la Așezământul Românesc de la Ierihon, la Qumran și la Marea Moartă, la Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan, precum și la locul autentic al Botezului Domnului.
Pelerinii timișoreni s-au închinat în bisericile de pe Muntele Măslinilor: mănăstirea Eleon – a Înălțării Domnului, mănăstirea Tatăl Nostru, biserica Sfintei Maria Magdalena, Grădina Ghetsimani, Biserica Națiunilor și biserica Mormântului Maicii Domnului.
De asemenea, pelerinii au făcut un popas duhovnicesc de pe Muntele Sion, unde se află biserica Adormirea Maicii Domnului, sala Cinei celei de Taină și mormântul regelui-psalmist David.
Vizita la biserica Nașterii Domnului din Betleem, plecarea capului la steaua din argint, care marchează locul Nașterii Pruncului Iisus, colindele cântate acolo, sutele de pelerini din toată lumea au impresionat pelerinii timișoreni.
În programul pelerinajului a fost înscrisă vizita la Ein Karem, localitatea natală a Sfântul Ioan Botezătorul și apoi la Așezământul Românesc din Ierusalim și totodată, Reprezentanța Patriarhiei Ortodoxe Române la locurile sfinte, unde grupul de pelerini a fost întâmpinat și binecuvântat de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Cei 54 de pelerini au trăit emoții pe Drumul Crucii, Drumul Durerii -Via Dolorosa și în biserica Sfântului Mormânt, locuri importante și sfinte pentru creștinii de pretutindeni.
La toate lăcașurile mănăstirești și bisericești din Țara Sfântă au fost prezentate pelerinilor date istorice, arheologice și au fost lecturate pasaje din Sfânta Scriptură. Explicațiile au fost însoțite de cântări pascale, pricesne, ectenii și rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu.
Unii dintre pelerini au ținut să-și arate recunoștința către Dumnezeu și prin intermediul donațiilor făcute Așezămintelor românești, mai ales pentru deminarea terenului din jurul Schitului Sfântul Ioan Boteazătorul de la Râul Iordan, unde stareț a fost, vreme de cinci ani, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț.
Pe durata pelerinajului credincioșii timișoreni au avut posibilitatea de a aprofunda cunoștințele scripturistice și patristice, de a învăța cântări bisericești, de a spori rugăciunile și de a se întări în credință și în viața duhovnicească.