„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, în Banat
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânandrei Colonie, din cadrul Protopopiatului Timişoara II, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Hodoș-Bodrog, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent la hramul Bisericii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Bocșa, iar Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian a liturghisit la Mănăstirea Tămand.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către părintele Marius Sfercoci, secretar eparhial, împreună cu părintele paroh Teodor Cocan, dar și alți preoți și diaconi de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Alături de enoriaşi, la slujbă au participat mai mulţi credincioşi timişoreni şi localnici din parohiile învecinate, precum şi oficialităţi locale și județene. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici de la acest așezământ, dar și de monahii de la Centrul eparhial.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre Maica Domnului, cea care este mijlocitoarea noastră, a creștinilor, în fața tronului lui Dumnezeu.
„La Templul din Ierusalim poate că Maica Domnului a plâns pentru prima dată în viața ei, când rămânea singură la templu despărțindu-se de părinții ei, drepții Ioachim și Ana. De atunci pe obrazul ei nu s-au mai uscat lacrimile, pentru că ea, Maica Lacrimilor, a fost cea care a privit răstignirea Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Părintele Mitropolit Ioan. După acest moment, chiriarhul alături de toți credincioșii prezenți s-a deplasat la paraclisul cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, locaș aflat în construcție.
Cu această ocazie, Mitropolitul Banatului a rostit o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor în incinta acestui paraclis, îndemnându-i pe credincioși și obștea de maici de aici să stăruie în dragostea lui Hristos Domnul nostru și a Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Hramul bisericii istorice a Mănăstirii Bodrog
În ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, pentru a prăznui hramul bisericii celei vechi.
Cu acest prilej binecuvântat, chiriarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învățătură rostit de către ierarh a fost intitulat „Pregătire sfântă”, adică a Sfintei Fecioare Maria în templul Vechiului Testament pentru venirea în lume a lui Mesia. Biserica însăși este Trupul tainic al Domnului, din care fac parte credincioșii. Praznicul însuși, ca hram al bisericii istorice, este o pregătire pentru cel al Nașterii Domnului. Totodată, în acest an consacrat Centenarului, chiriarhul a amintit pe toți cei care au făcut parte din obștea mănăstirească și au contribuit la evenimentul Marii Uniri de la 1918.
Fiind în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, când îi comemorăm pe făuritorii acesteia, se cade să amintim faptul că delegația arădenilor în frunte cu Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului, înainte de a pleca la Alba Iulia, au intrat în biserica veche a mănăstirii, au rostit o rugăciune și după aceea au pornit la drum. Totodată, dorim să amintim faptul că amândoi ierarhii bănățeni participanți la Marea Unire de la Alba Iulia, Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului și Ioan Ignatie Papp al Aradului, au fost călugăriți în biserica veche a Mănăstirii Hodoș-Bodrog.
Comunitatea din Parohia „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Bocșa s-a bucurat de prezența ierarhului în ziua hramului. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind prezent la hramul Bisericii „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Bocșa a afirmat că „sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă s-o preacinstim pe Maica Domnului și Maica Luminii, pe cea care a devenit Templu al Duhului Sfânt, iar pe de altă parte această sărbătoare ne încurajează să intrăm și noi cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste în sfânta biserică și să ne rugăm neîncetat ca să primim și noi har și binecuvântare la fel ca și sfinții și drepții părinți Ioachim și Ana”.
Ierarhul a sfințit două icoane cu acest prilej, a Maicii Domnului și a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, ocrotitorii comunității din Bocșa Română, după care alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat numeroși credincioși.
Părintele Episcop în cuvântul său, făcând referire la Sfinții Părinți Ioachim și Ana, a explicat „că pentru omul modern sau postmodern este foarte greu să înțeleagă cum, după ce ai primit un dar ce l-ai așteptat atâția ani din partea lui Dumnezeu, după ce l-ai primit atât de greu, să-l întorci înapoi bucurându-te de acest dar doar trei ani. Dar noi suntem datori să înțelegem din punct de vedere spiritual toate aceste lucruri și să înțelegem că nu suntem veșnici pe pământ și tot ceea ce primim este de la Dumnezeu, dătătorul tuturor bunătăților, că toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de la Tine este, Părinte al luminilor”. De asemenea, a continuat spunând „să înțelegem că îi datorăm lui Dumnezeu viața și că toate darurile pe care le primim sunt de la El. De aceea trebuie să venim periodic și constant la biserică, să intrăm în Casa lui Dumnezeu și să-I mulțumim pentru toate darurile, iar dacă am primit un dar să-I întoarcem poate sub altă formă, și anume rugându-ne, ajutând pe cei săraci, cercetându-i pe cei bolnavi și alte fapte bune”, a adăugat ierarhul.
Preasfințitul Părinte Lucian a mai spus că atunci când „noi intrăm în biserică, intrăm în cerul cel de pe pământ, iar mesajul sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului ne îndeamnă la un parcurs duhovnicesc în viața noastră”.
După sfânta slujbă, un grup de copii din parohie, precum și Corul „Armonia” de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” tot din Bocșa au interpretat câteva cântece patriotice și colinde.
În curtea bisericii se dezvoltă o frumoasă lucrare filantropică, funcţionând Complexul de servicii sociale „Sfântul Ierarh Nectarie”, unde copiii și bătrânii proveniți din medii defavorizate primesc o masă caldă.
Liturghie arhierească la Schitul Tămand
Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică a fost prilej de aleasă bucurie pentru viețuitoarele, duhovnicul și credincioșii care participă la serviciile liturgice săvârșite în biserica Schitului Tămand, din Protopopiatul Ineu. Sfânta Liturghie a praznicului a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în prezența unui sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit despre istoricul prăznuirii Intrării Maicii Domnului în biserică, făcând apoi o paralelă între Templul Legii Vechi la care a fost adusă spre închinare și afierosire Maica Domnului și Biserica creștină ca și locaș de închinare, cu părțile sale văzute care prin chivotul de pe masa Sfântului Altar poartă asemenea Maicii Domnului pe Hristos Mântuitorul Lumii, în mod real prin Sfânta Împărtășanie. Ierarhul a descris apoi în detaliu simbolistica părților sfintei biserici ca locaș de închinare.