„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, în Banat
În ziua sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, pentru a prăznui hramul bisericii celei vechi, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a liturghisit în biserica Parohiei Prilipeț, Protopopiatul Băile Herculane, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit la Schitul Tămand.
Cu prilejul hramului istoric al Mănăstirii Hodoș-Bodrog, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: arhim. Teofan Mada, vicarul administrativ și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului, protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, arhim. Nestor Iovan, protos. Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul eparhial, pr. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, preot Traian Micoroi, parohul Catedralei vechi din Arad, protos. Chiril Mihalyi, preot Gabriel Gosta, Parohia Șimand, arhid. Tiberiu Ardelean, arhid. Gherasim Tompa, ierod. Nicolae Tang, diac. Paul Orădan și diac. Viorel Herlo.
Cuvântul de învățătură rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a fost pus sub titlul „Maica Domnului și Biserica” (cf. citirilor scripturistice ale praznicului) sau raportul dintre Vechiul și Noul Testament, adică între simbol și realitate, prefigurare și împlinire, Maica Domnului fiind personalitatea de referință cea mai expresivă prin virtuțile ale căror reprezentări arată sensurile vieții religioase, ca de pildă, ea însăși fiind numită Chivot, păstrătoare de daruri sfinte, Biserică sfințită, corabie purtătoare peste valurile vieții, sfeșnic de lumină dumnezeiască, masa Pâinii cerești. Templele popoarelor din vechime și mai ales Templul din Ierusalim concentrau atât ca instituții, cât și ca edificii valorile materiale și cele spirituale, tezaurele pe care conducătorii trebuiau să le folosească cu chibzuință spre binele general. Așijderea, și Biserica să contribuie la desăvârșirea binelui. Maica Domnului devine și a Bisericii, care este Trupul tainic al Domnului, întrucât prin ea Dumnezeu s-a făcut Om. Astfel, este Maica tuturor celor care fac parte din Biserică și se împărtășesc de darurile acesteia. Istoria bisericească însăși dovedește acest lucru, ceea ce praznicul de astăzi consemnează cu prisosință, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
Cu acest prilej, chiriarhul a oficiat hirotonia întru ieromonah a ierodiaconului Nicolae Tang, vieţuitor la această mănăstire şi lector universitar la Facultatea de Teologie din Arad, iar la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit întru duhovnic. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, condus de studentul teolog Ștefan-Ioan Muț.
A fost sărbătorită astăzi de către vieţuitorii şi pelerinii arădeni ocrotitoarea sfintei mănăstiri a Bodrogului, care de altfel este ocrotitoarea tuturor mănăstirilor şi a tuturor monahilor, este, de fapt, prima monahie, ea trăind în Sfânta Sfintelor o viaţă desăvârşită, model de viaţă la care este chemat orice monah sau monahie.
Biserica mănăstirii este cea mai veche construcţie din ansamblul mănăstiresc, datând din a doua jumătate a secolul al XIV-lea, mai precis din anul 1370. Construcţia bisericii este executată în stil triconc bizantin, stil răspândit în întregul Orient creştin, iar începând din secolul al XIV-lea, şi în Ţările Române. Amintim şi faptul că două din bisericile mănăstirilor Sfântului Munte poartă acelaşi hram, lucru care ne îndreptăţeşte să evidenţiem legătura acestui străvechi aşezământ monahal din partea de vest a ţării cu lumea bizantină.
Biserica din Parohia Prilipeț a fost binecuvântată
Biserica ocrotită de Maica Domnului din Parohia Prilipeţ, Protopopiatul Băile Herculane, a fost resfinţită de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caranebeşului, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului. A fost zi de bucurie duhovnicească pentru credincioşii comunităţii parohiale deoarece munca lor depusă în ultima perioadă la sfântul locaş a fost încununată în această zi. Ierarhul a sfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea de pe râul Nera, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Ĺiturghie. Pentru munca depusă în slujba bisericii, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioşilor care au fost alături de păstorul lor, Preasfinţitul Lucian le-a oferit Diploma de excelenţă „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. După Sfânta Liturghie, chiriarhul a sfințit și capela ce se află în cimitirul parohial și a săvârșit o slujbă de pomenire pentru preoții slujitori din Parohia Prilipeț și pentru toți cei care își dorm somnul de veci în acest cimitir.
„Maica Domnului ne-a întărit și ne-a ajutat ca să venim în acest an aici la Prilipeț și să sfințim biserica ocrotită de Maica lui Dumnezeu și Maica Luminii, o biserică renovată în întregime. Noi, astăzi, am pecetluit munca și osteneala bunilor credincioși de aici, dar și dragostea pe care o dovedesc în toată vremea și în tot ceasul față de sfânta biserică, mama noastră, a tuturor, Mireasa lui Hristos, care ne primește de la botez și până la ultimul ceas din viața noastră și tot din biserică plecăm pe ultimul drum ca să dăm răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am înălțat duhovnicește, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate și ne-am adus aminte rugându-ne pentru preoții slujitori ai acestei biserici, care au păstorit comunitatea într-o perioadă dificilă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica parohială a fost construită în stil baroc vienez în anul 1831. Sfântul locaș a fost sfințit în anul 1838 de către PS Iosif Raiacici, Episcopul Vârșețului, și târnosită în 1952 de către IPS Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului. Pictura murală în ulei a fost realizată de pictorul Dimitrie Turcu în anul 1863.
Slujire arhierească la Schitul Tămand
Marți, când a fost prăznuită Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a poposit la schitul de maici de la Tămand, Protopopiatul Ineu. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, protos. Teoctist Bălana, Mănăstirea Feredeu, pr. Sever Mocanu, Parohia Ineu-Traian, pr. Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, pr. Sorin Streulea, Parohia Ciuntești, pr. Ovidiu Oprișa, Parohia Rogoz, pr. Andrei Slăv, Parohia Berechiu, și diac. Mircea Proteasa.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit celor de față despre semnificația acestei sărbători. Preasfințitul Părinte Emilian a subliniat faptul că aceasta este o sărbătoare neevidențiată în Sfânta Scriptură, ci în tradiția veche a Bisericii și mai cu seamă în mărturiile Sfinților Părinți cei de demult. Preacurata Fecioară Maria a iubit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea, astfel pregătindu-se pentru vremea Bunei Vestiri și sălășluirea într-însa a Fiului lui Dumnezeu.
Răspunsurile liturgice au fost date de maicile schitului, conduse de maica stareță Serafima Ciorbă.
La final, părintele Ciprian Tripa, în numele obștii monahale și al credincioșilor prezenți, a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul pentru acest popas duhovnicesc și întregului sobor de preoți, în frunte cu protopopul locului.