„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Praznicul Nașterii Domnului, vestit de teologii arădeni
Miercuri, 13 decembrie 2017, în sala de spectacol a Teatrului de Stat din Arad, a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, instruit și condus de arhid. asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean, şi corul mixt, instruit şi dirijat de domnul conf. univ. dr. Mircea Remus Buta.
Ediţia din anul acesta, cu numărul 27, s-a desfăşurat sub genericul „Iisus Hristos, Lumina Cea Veșnică”, fiind prezentată de pr. drd. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și paroh al Parohiei Firiteaz, Protopopiatul Arad.
La manifestare au participat Înaltpreasfinţia Sa dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinția Sa dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, ostenitorii Centrului eparhial, conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu”, în frunte cu doamna rector prof. univ. dr. Ramona Lile, reprezentanți ai Universității „Vasile Goldiș”, reprezentanți ai autorităților locale, conducerea Facultăţii de Teologie, cadre universitare, studenţi şi un numeros public.
Repertoriul concertului a cuprins: melodii bisericeşti, colinde tradiţionale, colinde de factură folclorică și colinde prelucrate de conf. dr. Mircea-Remus Buta. Se adaugă și numele câtorva compozitori consacraţi: Filaret Barbu, Gheorghe Danga, Gheorghe Cucu, Vasile Ștefu, Ciprian Cucu, Ioan Popa-Orăștie, dar şi compozitori locali, cum ar fi Emil Monția.
În cadrul prezentării concertului, părintele prezentator a adus în memoria publicului imaginea personalităţii Majestății Sale Mihai I al României, având în vedere omagierea acestuia în plenul Parlamentului României și prin cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și în contextul legăturilor pe care Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei le are cu Casa Regală a României.
În încheierea concertului, cele două coruri reunite sub bagheta dirijorului conf. dr. Mircea Buta au interpretat melodia patriotică tradițională „Frați români” armonizată și prelucrată de conf. dr. Mircea Buta, ca un preambul la Centenarul Marii Uniri.
La finalul prestației celor două coruri, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a rostit un cuvânt de binecuvântare felicitând dirijorii și membrii corurilor, precum și conducerea facultății. Atmosfera a fost cu totul deosebită, menită să pregătească sufletele celor care au participat pentru marele praznic al Naşterii Domnului.