Prăznuirea Sfântului Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului

„Limitele omului sunt limitele sfinţeniei”, spunea cândva cunoscutul duhovnic Boca. Sfinţenia este însăşi unirea cu Hristos Domnul. Această unire nu numai că nu este imposibilă, dar este şi la îndemâna oricui. Avem pildă pe numeroşii sfinţi chiar din neamul nostru, mulţi dintre ei canonizaţi în anii din urmă. Astfel de oameni, plini de dragostea şi de dorul după Hristos, au vieţuit peste tot în pământul binecuvântat al ţării noastre. Aici în Banat a strălucit cu lumina sfinţeniei Mitropolitul Iosif supranumit „de la Partoş”, cel care l-a slujit din tinereţe pe Mântuitorul Hristos, aşa cum spune şi troparul ce-i este închinat.

Acum, la mijlocul lunii septembrie facem pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne ajute şi nouă să dobândim cununa mântuirii şi chiar a sfinţeniei în Împărăţia Sa. Despre viaţa şi faptele Sfântului Iosif se cunosc până acum destul de puţine date, dar în acelaşi timp suficiente, pentru a ne da seama de sfinţenia călugărului venit de la Muntele Athos şi instalat mitropolit la Timişoara, pe vremea stăpânirii otomane în Banat. Atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, faima de sfânt, făcător de minuni, s-a răspândit cu repeziciune în întreaga regiune, astfel că toţi îl invocau în rugăciunile lor, cerându-i ajutorul în diferite trebuinţe. Din câte cunoaştem, Iosif cel Nou a păstorit la Timişoara între anii 1650-1655, după care, de bunăvoie, s-a retras la Mănăstirea Partoş, aflată la 45 km de Timişoara. Aici va trece la cele veşnice, fiind înmormântat în naosul bisericii mănăstireşti.

Mărturii istorice

Încă de când trăia, se păstrează o însemnare pe un Minei slavon găsit la Mănăstirea Sângeorge, în prezent aflat la Episcopia sârbă de la Vârşeţ: „Această carte este a mitropolitului Kir Iosif al Timişoarei la anul 1655... care de bună voie a părăsit eparhia, retrăgându-se la mănăstirea Partoş, unde a trăit câţiva ani şi apoi s-a mutat la viaţa veşnică unde se odihnesc sfinţii”. Istoricul Nicolae Tincu-Velea a scris în „Istorioară bisericească politico-naţională”, apărută în 1865 la Sibiu, că într-una din vizitele sale prin Banat a descoperit la Mănăstirea Partoş un mormânt pe a cărui lespede scria cu caractere slavoneşti : „Preasfinţitul Iosif cel Nou, a fost mitropolit al Timişoarei”. Se pare că această lespede a fost mai târziu spartă. În anul 1930 preotul Petru Bizerea din Deta scria că a adunat mărturii de la localnici despre Sfântul Iosif, din care rezultă că încă de pe când trăia se bucura de faima unui adevărat sfânt, iar după moarte a lăsat în popor şi între călugări amintirea unui om al lui Dumnezeu. O altă dovadă despre existenţa şi sfinţenia Sfântului Iosif ne-o dă o însemnare pe de coperta unei Evanghelii, aflată în posesia Episcopiei ortodoxe sârbe din Timişoara, donată mănăstirii de la Partoş la anul 1749: „Această sfântă carte trebuincioasă pentru suflet, aşa-numită Evanghelie, o depun azi eu păcătosul robul lui Dumnezeu Hagi Peici, la mănăstirea Partoş, unde este aşezat trupul Sfântului Vlădică Iosif, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, pentru binele nostru, pentru călătoria fericită spre marea cetate Ierusalim”. Tradiţia spune că fiica judelui Timişoarei, Marcu Muţiu, s-a vindecat de o boală la mormântul Sfântului Iosif, iar drept mulţumire, acesta a ridicat lângă vechea biserică de lemn una nouă, din piatră, în stil baroc, mult mai încăpătoare, care azi serveşte drept biserică mănăstirească (mănăstirea fiind reînfiinţată în anul 2008).
Din anul 1782 există icoana Sfântului Iosif cel Nou, pictată de preotul Ştefan Bogoslovici, la cererea protopopului Jebelului, Ioan Şuboni, care a donat-o mănăstirii de la Partoş spre a fi aşezată deasupra mormântului. Icoana, reprezentându-l pe Sfântul Iosif îmbrăcat în veşminte arhiereşti, rugându-se Maicii Domnului, are încadrat, dedesubtul picturii, textul troparului: „Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului...”

15 septembrie, ziua de prăznuire a sfântului

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea ierarhului Iosif sub numele de „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, cu prăznuire anuală la 15 septembrie. În anul 1956 a fost canonizat şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. La 6 septembrie 1956, moaştele Sfântului Iosif erau dezgropate din mormântul de la Mănăstirea Partoş şi duse în mod solemn la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, iar între 6 și 8 octombrie a avut loc canonizarea oficială, în prezenţa Patriarhului Justinian, a Mitropolitului Vasile şi a membrilor Sfântului Sinod. În anul 1992 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului Sfântului Iosif în tot cuprinsul Patriarhiei Române, iar în anul 1997 pompierii militari au ales pe Sfântul Iosif să devină ocrotitor al lor - cu prăznuire la 13 septembrie, Ziua Pompierilor Români.

Mărturii și semne ale sfințeniei sale

Nu puţine au fost cercetările ulterioare acestor evenimente, dedicate scoaterii la lumină, cât mai mult cu putinţă, a unor detalii din viaţa Sfântului Iosif. În muzeul Mănăstirii Cutlumuş din Muntele Athos s-a găsit o frumoasă icoană bizantină, reprezentându-l pe Sfântul Iosif, care conţine următoarea inscripţie: „Sfântul Iosif de la Cutlumuş, episcopul Timişoarei”. În anii din urmă, el a şi fost pictat în trapeza nouă a aceleiaşi mănăstiri, în rândul sfinţilor care au vieţuit în trecut la Cutlumuş. În anul 2002, la Tesalonic, teologul român Vicenţiu Curelaru a editat în limba greacă „Viaţa şi slujba Sfântului Iosif cel Nou, mitropolit al Timişoarei (1568-1656)”, slujba fiind alcătuită de monahi de la Mănăstirea Simonos Petras. În altă ordine de idei, în anul 2001, Consiliul local al municipiului Timişoara a hotărât ca fosta piaţă „Bihor” (din spatele clădirii Abatorului) să poarte numele „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”. Ulterior, numele acesta a fost schimbat în „Karlsruhe”, fără ca Sfântului Iosif să îi mai fie atribuită altă piață. În anul 2006, Mitropolia Banatului a editat pentru prima dată în acelaşi volum „Viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş”. În anul 2009, viaţa Sfântului Iosif cel Nou a fost inclusă în colecţia pentru copii „Sfinţii luminători ai lumii şi bucuria copiilor”, apărută la editura Evanghelismos (Bucureşti, 50 pp.), sub coordonarea prof. Iulia Pânzariu. Iar în iunie 2010, teologul timişorean George Giurgiu a prezentat ca lucrare de licenţă o icoană inedită a Sfântului Iosif, cuprinzând imagini din viaţa sa şi de după trecerea sa la cele veşnice, aflată acum în Reşedinţa Mitropolitană, tot acolo unde se găseşte şi icoana Sfântului Iosif cel Nou pictată odinioară de părintele Boca. Nădăjduim să fie cât mai multe ecourile şi descoperirile cu privire la personalitatea celui considerat „ocrotitorul Banatului”. Să rugăm pe Sfântul Iosif de la Partoş să ne fie mijlocitor înaintea Părintelui Ceresc şi să ne stea totdeauna într-ajutor!