„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Preoți arădeni în pelerinaj la Aiud
În contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preoții din Cercul Pastoral-Misionar Nr. 5 Vinga, coordonați de pr. Horea Ștefan, de la Parohia Secusigiu, au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute un pelerinaj la Penitenciarul de la Aiud, locul unde a început „fenomenul reeducării“, în primăvara anului 1962, și la cimitirul denumit de localnici „Râpa Robilor“, unde au fost înmormântați apărătorii Ortodoxiei din timpul comunismului. Monumentul care există în prezent pe Râpa Robilor, denumit „Calvarul Aiudului”, a fost ridicat în cinstea și pomenirea martirilor prigoanei comuniste din perioada 1945-1964. Paraclisul din interiorul acestuia a fost sfințit în anul 2000, de către Înaltpreasfințitul Bartolomeu, fost deținut al închisorii Aiud. La intrarea în paraclis găsim scris: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5, 10).
Sfintele Moaște descoperite până acum în Râpa Robilor se păstrează cu mare evlavie în interiorul monumentului, sub Sfântul Altar al paraclisului. Acestea sunt unul dintre marile daruri pe care Dumnezeu le-a dăruit neamului nostru spre mântuire. La baza monumentului, la intrarea în osuarul cu Sfinte Moaște, găsim scris: „Doamne, primește jertfa lor.”
Tot în cadrul acestui pelerinaj au mai fost vizitate: Mănăstirea Râmeț, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”-Sighișoara, Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”-Bunești și Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus.