„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiect educațional dedicat Anului omagial
Școala Generală Nr. 30 din Timișoara a fost vineri, 29 ianuarie, gazda unui proiect didactic educațional, susținut cu ocazia Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. La această activitate au participat elevii claselor a VIII-a din școală, însoțiți de profesorii lor de religie: Elena Budiul și Vlad-Ioan Bondre-Motica. Activitatea a debutat cu susținerea de către elevi a unor eseuri cu tema: „Religia ca mod de viață”, urmând prezentare PowerPoint despre „Tinerii și societatea contemporană”. Ultima parte a reprezentat expunerea unui cuvânt de învățătură despre „Rolul și importanța educației religioase” susținut de pr. Valer Budiul. „Punctul de plecare al educației este reprezentat de mediul în care tânărul își desfășoară activitatea. În acest sens, vorbim despre societatea contemporană, care parcă și-a uitat identitatea ei de mamă, punând, astfel, în fața ochilor un model cu totul diferit de urmat. Misiunea la care suntem chemați este de a purta de grijă acestei noi generații, deoarece sufletele celor cu care conlucrăm au nevoie de multă iubire și atenție”, a precizat profesorul Vlad-Ioan Bondre-Motica.