„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Proiect educațional la Liceul „Adam Müller Guttenbrunn” din Arad
La Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din Arad s-a desfășurat joi, 22 martie, activitatea deschisă cu titlul „Maica Domnului – icoana din sufletul femeii creștine”, susținută de profesoara Flavia Emanuela Mihiț în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de religie ortodoxă din Arad. Activitatea face parte din cadrul proiectului interdisciplinar cu același nume.
Elevii liceului, îndrumați de profesoarele Flavia Mihiț și Maria Lucaci, au susținut un program artistic dedicat zilei de 25 martie, pentru că proiectul educațional „Maica Domnului – icoana din sufletul femeii creștine” a fost inițiat cu scopul de a promova, cinsti și păstra semnificația zilei de 25 martie – Buna Vestire, ca Ziua Mamei Creștine.
În cadrul întâlnirii, s-a subliniat faptul că Maica Domnului este femeia prin excelenţă şi reprezintă modelul suprem al vieţuirii în Hristos, iar adevărata femeie modernă trebuie să ia aminte şi să-şi împlinească vocaţia sa de mamă, învăţând din viaţa Maicii Domnului acele trăsături sufleteşti şi virtuţi care au caracterizat-o pe Sfânta Fecioară Maria: smerenia, ascultarea, supunerea, delicateţea, gingăşia, sensibilitatea, credincioşia, jertfelnicia şi, nu în ultimul rând, maternitatea.
În finalul activității, profesorii de religie ortodoxă prezenți, sub îndrumarea inspectorului școlar, arhidiacon prof. Sirca Florin, au discutat despre situația elevilor a căror mame sunt plecate în străinătate, situație întâlnită din ce în ce mai des în școlile din România. La această activitate metodică a fost prezent, din partea Centrului eparhial, părintele protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care a felicitat-o pe profesoara Flavia Mihiț pentru proiectul prezentat și a apreciat activitatea desfășurată în școli de către profesorii de religie prezenți la această întrunire.