„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiect pentru tineri la Reșița
Marți, 5 aprilie, la Reșița a fost inaugurat primul club de inițiativă parohială pentru tineri, intitulat Credo-Impact. Acesta funcționează în cadrul unui parteneriat încheiat între Episcopia Caransebeșului și Fundația Noi Orizonturi.
Festivitatea de deschidere a avut loc în sala festivă a Protopopiatului Reșița și au fost prezenți la deschidere aproximativ 30 de tineri alături de liderii Credo-Impact, preot Cristian Manole, prof. Elena Șuveți și prof. Mihai Boroș, invitat special fiind prof. Maria Liță. Tinerii care au participat, dorind să se implice în activitățile clubului, sunt de la Liceul „Traian Vuia” - Reșița.
În deschiderea festivității, pr. Cristian Manole a prezentat pe scurt de ce avem nevoie la Reșița de un club Credo-Impact, precum și obiectivele și scopul acestuia. De asemenea, a adus la cunoștința tinerilor că se dorește ca activitățile să se desfășoare săptămânal timp de două ore, arătând totodată că acest club pune un foarte mare accent pe educația sau învățarea experiențială. În cadrul acestuia se combină învățarea, distracția şi serviciul în folosul comunității pentru a ajuta tinerii cu vârste între 12 şi 19 ani să-şi dezvolte abilități de viață, competențe, dar și cunoștințe care mai târziu le vor fi de un real folos în viață. După această scurtă teoretizare, a fost prezentat un scurt filmuleț - Steaua de Mare - pentru ca tinerii să poată înțelege mai bine cele prezentate.
La finalul întâlnirii, tinerii au fost rugați de către doamna Maria Liță, consilier școlar și psiholog, să participe la un exercițiu în care fiecare să scrie pe trei postit-uri de culori diferite cu ce gânduri au venit, ce așteptări și ce temeri au cu privire la acest club.
„Prin aceste cluburi de inițiativă parohială ne dorim ca tinerii care se vor implica să poată câștiga o experiență în domeniul voluntariatului, dar în același timp să devină niște antreprenori sociali prin faptul că prin activitățile din cadrul acestor cluburi (jocul, povestea ș.a.) ei vor putea descoperi anumite nevoi ale comunității din care fac parte. În același timp, ei vor putea descoperi și anumite calități și virtuți pe care le au sau pe care le vor dobândi prin participarea la activitățile clubului”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.
Deschiderea acestor cluburi vine pentru a satisface nevoia de capital social, o nevoie tot mai acută a societății noastre, iar singurul mod de a satisface această nevoie este prin implicarea acestor tineri în proiecte de servicii în folosul comunității.