„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Roadele toamnei” și Târgul Mierii la Muzeul Satului Bănăţean
La Muzeul Satului Bănățean din Timișoara s-a desfășurat manifestarea „Roadele toamnei”, ajunsă la cea de-a XV-a ediție. Au fost prezenți producători din zona de vest a ţării, care au comercializat alimente specifice acestui sezon.
„Manifestarea de la Muzeul Satului reprezintă încununarea unui an, în care țăranul român a depus toate eforturile pentru a ajunge la acest moment, al recoltei. Au fost prezenți la acest eveniment peste 60 de producători autohtoni de bunuri alimentare. Toate aceste roade vor reprezenta alimentația de bază a țăranului, a gospodarului, a orășeanului pentru iarnă”, a spus Gabriel Tican, directorul economic al Muzeului Satului Bănățean. Nu a lipsit nici voia bună, căci pe scena muzeului au fost prezenți ansamblul „Vatra Banatului”, sub conducerea lui Florin Pascu, și soliști de muzică populară.
Târgul mierii, ajuns la a doua ediție
Tot la Muzeul Satului s-a desfășurat un eveniment dedicat mierii de albine. Ajuns la a doua ediție, Târgul Mierii a reunit peste 50 de producători de miere de albine, atât din judeţul Timiş, cât și din alte județe. După deschiderea oficială, la care au participat foarte mulți timișoreni, a avut loc o degustare de miere, atât din sortimentele autohtone, cât şi din cele exotice, din import. Nu au lipsit produsele obţinute din diferite combinaţii de miere cu miez de nucă sau cu sâmburi de caise. În cele două zile ale târgului au avut loc conferinţe pe teme de apicultură, la care au participat specialişti din Arad, Timişoara şi de la Institutul de cercetări pentru apicultori din Bucureşti.
Inginerul Dan Ciublea, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din județul Timiș, a evidențiat faptul că, prin acest târg, s-a dorit promovarea produselor apicole, mai ales în rândul tinerilor, insistându-se asupra specificului fiecărei regiuni din judeţul Timiş.
Cea de-a doua ediție a Târgului Mierii a fost organizată de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Filiala Judeţeană Timiş, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi Muzeului Satului Bănăţean.