Rugăciuni către Sfântul Ioan Botezătorul la Mănăstirea Timișeni

Cu prilejul sărbătorii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni, una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, a îmbrăcat haine de sărbătoare, deschizându-și larg porțile, pentru a-i primi pe toți pelerinii care au vrut să înalțe rugăciuni către ocrotitorul spiritual al mănăstirii, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.

Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii, cu oficierea Vecerniei Mari unită cu Litia, de către un sobor de preoți de la Centrul eparhial, ieromonahi și preoți de la parohiile eparhiei. La finalul slujbei, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre viața și activitatea Înaintemergătorului Domnului, evidențiind, totodată, curajul mărturisitor înaintea stăpânitorilor din timpul său.

„Ca de fiecare dată, sute de credincioși și-au îndreptat pașii cu credință, cu nădejde și cu dragoste spre lavra Timișeniului, mănăstire închinată Sfântului Proroc Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, a cărui tăiere a capului o cinstim. Sunt credincioși veniți din toate părțile Banatului, este un moment de bucurie duhovnicească, un popas deosebit de frumos, și pentru monahi, și pentru monahii, precum și pentru toți credincioșii să ne aflăm, iată, în rugăciune către Bunul Dumnezeu și către cel pe care îl cinstim astăzi, Sfântul Ioan Botezătorul. Tăierea capului este un moment trist pentru noi credincioșii, dar toți cei care mărturisim credința în Înviere avem certitudinea că Sfântul Ioan se află acum, așa cum îl vedem și în icoane, în stânga Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acolo unde este împodobit cu aripi de înger, potrivit viziunii profetului Maleahi”, a spus pr. Ionel Popescu, vicar eparhial. De asemenea, părintele vicar a făcut o incursiune în istoria monahismului bănă­ț­ean, care a avut de suferit în perioada comunistă, dar care a înflorit după Revoluția din 1989.

Programul liturgic închinat Sfântului Proroc Ioan a continuat în noapte cu Sfânta Taină a Mas­lului, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie, iar în zorii sărbătorii s-au oficiat slujba Aghesmei Mici și Taina Sfântului Maslu. Slujbele din ziua hramului au fost încununate de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timi­șoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea Timișeni, mărturie de viață monahală în Banat

În plini ani de război, Mitropolitul Vasile Lăzărescu gândea strategic, nu desfăşurările de forţe în ceea ce istoria recunoştea a fi cel de-al Doilea Război Mondial, ci războiul cel nevăzut, despre care vorbea Sfântul Nicodim Aghioritul în scrierea omonimă, proiectând şi lucrând, de ce nu, vizionar, lucrarea şi mai ales viaţa duhovnicească a eparhiei ce îi era încredinţată spre păstorire.
 Pe lângă edificiul noii catedrale din Timișoara, emblemă nu numai a arhitecturii, cât mai ales a simţirii româneşti ortodoxe, Mitropolitul Vasile, la momentul cronologic la care ne referim episcop, a gândit şi mai apoi a hotărât înfiinţarea, sau mai degrabă reînfiinţarea a trei vetre monahale, vremelnic desfiinţate de stăpâniri potrivnice neamului şi credinţei poporului român, creştin ortodox, aflate în cuprinsul Eparhiei Timişoarei la anul 1944. Astfel că prin hotărârea Consiliului eparhial au fost redeschise mănăstirile de la Lipova, Partoş şi Cebza, vetre călugăreşti cu rezonanţă în conştiinţa bisericească şi spirituală a ortodocşilor bănăţeni.

Registrele cu procesele-verbale ale Mănăstirii de la Partoş-Timişeni evidenţiază faptul că în primii ani de existenţă a aşezământului monahal de la Timişeni, acesta a avut statutul de metoc al Partoşului. În scurt timp însă, acesta şi-a dobândit statutul de sine stătător, îndeosebi din pricina faptului că Mănăstirea de la Partoş se află în mijlocul satului, neavând spaţiile corespunzătoare pentru adăpostirea personalului monahal mai numeros.

Mănăstirea Timişeni a avut o dezvoltare impresionantă încă din primii ani de existenţă, chiar şi ca metoc al Partoşului. Pentru bună şi corespunzătoarea funcţionare a aşezământului, s-au ridicat în anul 1946 o clădire cu 18 încăperi pentru chilii şi ateliere, în 1947, o altă clădire ce adăpostea trapeza şi bucătăria, iar în 1950 alte clădiri pentru trebuinţele gospodăreşti. De asemenea, s-au primit spre folosinţă şi 2 hectare de teren, unde s-a amenajat grădina. Toate aceste eforturi de ctitorire s-au datorat inclusiv arhimandritului Iustinian Dalea, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timişoarei, care a coordonat dezvoltarea atât patrimonială, precum şi cea spirituală a metocului de la Timişeni-Şag. Dezvoltarea atât sub aspect gospodăresc, cât şi duhovnicesc a aşezământului monahal de la Timişeni o confirmă procesele-verbale ale Mănăstirii Partoş-Timişeni, care începând cu anul 1951 statornicesc şi confirmă un singur nume: Mănăstirea Timişeni.

 Astăzi, mănăstirea are 40 de viețuitoare, care mențin și duc mai departe flacăra credinței ortodoxe în partea de vest a țării.