„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rugăciuni către Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii catedralei din Timișoara
Numeroşi bănăţeni au participat luni, 29 ianuarie, în ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, la programul liturgic, prilejuit de hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din capitala Banatului. Aceştia s-au rugat împreună cu ierarhii din Arhiepiscopia Timișoarei, aducând prinos de cinstire marilor apărători ai Ortodoxiei din secolul al IV-lea. Programul slujbelor dedicate cinstirii ocrotitorilor spirituali ai monumentalului locaș de cult a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată, în prezența Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final, părintele Gavril Trifa, de la Departamentul teologic al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre epoca tumultuoasă în care au trăit acești mari învățători ai creștinătății, cunoscută drept „epoca de aur” a creștinismului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae” al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.
Datorită contribuției majore avute la apărarea și propovăduirea dreptei credințe într-un timp în care aceasta era primejduită de multiple și diverse erezii, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit, începând cu anul 1936, în urma hotărârii luate la primul Congres al facultăților de teologie desfăşurat la Atena, patronii spirituali ai institutelor de învăţământ teologic ortodox din toată lumea. De asemenea, tot din 1936, odată cu punerea pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe din Timișoara, Sfinții Trei Ierarhi devin ocrotitorii spirituali ai acestui edificiu, fiind singura catedrală din România cu acest hram.