„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Seminar pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri
Capela „Sfânta Maria” a Parohiei Timișoara-Iosefin a găzduit joi, 24 septembrie, un seminar dedicat prevenirii și combaterii consumului de droguri, susținut de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Timiș. La acesta au luat parte mai mulți preoți timișoreni și elevi ai clasei de teologie de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din oraș.
Întâlnirea a fost organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, iar temele abordate s-au referit la conceptele de dependenţă, sevraj, toleranţă, abuz de droguri, profilul consumatorului de asemenea substanţe, semnele fizice şi semnele comportamentale generate de droguri.
„Este vorba despre un seminar care face parte din strategia de formare a Agenției Naționale Antidrog. Acesta este dedicat preoților, pentru că am avut în vedere rolul pe care aceștia îl au în comunitate, faptul că sunt foarte apropiați de membrii acesteia, iar de foarte multe ori, familiile care se confruntă cu astfel de probleme apelează la preoții în care au încredere. În ceea ce privește structura seminarului și informațiile pe care noi le-am transmis beneficiarilor, acestea se referă la semnele după care familiile își pot da seama că propriul lor copil se poate confrunta cu consumul de droguri. Este vorba de semnele fizice, de semnele comportamentale, totodată am vorbit despre conceptele de dependență, de sevraj, de toleranță, despre conștientizarea faptului că acestea, la un moment dat, devin o boală, iar pentru tratarea lor sunt necesare anumite intervenții. Atunci când un tânăr se confruntă cu o astfel de problemă este esențial rolul familiei, al școlii, al psihologului, al medicului și al celorlalți specialiști care își desfășoară activitatea în acest domeniu, dar trebuie să avem în vedere rolul spiritualității. Dacă luăm în considerare faptul că atunci când vrei să abandonezi comportamentul acesta de consum de droguri este nevoie să ai o voință foarte puternică, cred că preoții pot interveni foarte bine pe această latură”, a declarat Adela Șleam, coordonatoarea Centrului Antidrog Timiș.
Conștientizarea, cea mai mare problemă
În finalul prezentărilor au avut loc discuții interactive cu preoții și elevii pe tema prevenției și combaterii consumului de droguri și a cauzelor acestui fenomen. De asemenea, s-a vorbit despre nevoia conștientizării și informării serioase a tinerilor și familiilor lor asupra pericolului drogurilor și cel al noilor substanțe așa-zis inofensive, cunoscute drept „etnobotanice”, ce ascund de fapt riscuri medicale deosebite. Nu în ultimul rând, au fost evidențiate aspecte privind modul în care preoţii se pot implica în prevenirea consumului de droguri, în cadrul comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
„Centrul antidrog derulează o serie de astfel de activități de conștientizare și sensibilizare atât a grupurilor cele mai vulnerabile, și aici mă refer în mare parte la elevi și studenți, iar implicit, la părinții lor, cât și totodată la factorii sociali care au atribuții pe acest domeniu. Dacă e să ne referim la consumatorii de droguri, poate, de cele mai multe ori, atunci când se află la începutul consumului, ei nu conștientizează că au o problemă, nu realizează că acest lucru implică anumite riscuri, iar pe de altă parte părinții nu știu că propriul lor copil au adoptat un astfel de comportament de droguri. Se întâmplă foarte des ca ei să acceseze serviciile de asistență adresate acestor categorii de persoane destul de târziu, când problemele se accentuează pe toate planurile, atât social, cât și medical, iar atunci, desigur, și rezultatele vin mult mai târziu. Dar în soluționarea acestor probleme, cu cât se intervine mai devreme, cu atât și rezultatele sunt mai repede obținute” , a mai precizat Adela Șleam.