„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfințiri în Mitropolia Banatului
În Duminica a 4-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Temerești, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în comunitatea din Pâncota, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit două troițe și a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Înălțarea Domnului” din Parohia Potoc.
În Duminica a 4-a după Paşti, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în Parohia Temerești din cadrul Protopopiatului Făget. Chiriarhul a fost întâmpinat de pr. Dorin Covaci, parohul bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, și de oficialitățile din localitate, dar și de credincioșii din parohie. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Ioan a vorbit despre puterea vindecătoare a Sfintelor Taine din Biserică. Acestea, asemenea scăldătoarei din Vitezda, alină suferințele și necazurile credincioșilor. Suferința și boala sunt prezente în umanitate, dar omul credincios, printr-o strânsă legătură cu izvorul vieții, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, primește vindecare și în acest sens, Biserica devenind un loc terapeutic, acolo unde omul găseşte pace, liniște, sănătate trupească și sufletească.
Slujire arhierească şi instalarea unui nou preot
În aceeași duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Pâncota, Protopopiatul Lipova. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat în faţa bisericii de soborul preoţilor acestei parohii, în frunte cu părintele protopop Ioan Jidoi. Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi, în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. La slujbă au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi numeroși credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
Cuvântul de învăţătură adresat de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a fost intitulat „Slăbiciune şi tărie” (conform lecturilor biblice duminicale din Fapte 9; Ioan cap. 5), înţelegând acestea atât în plan trupesc, cât şi în cel sufletesc, în frământările vieţii credinciosul având mereu întărire de la Dumnezeu: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (II Cor. 12, 9). „În viaţa parohiei, succesiunea slujitorilor este un moment de cugetare la această strădanie prin întărirea spirituală, în vederea împlinirii tuturor celor de folos”, a mai adăugat Înaltpreasfinţia Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, părintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, a oficiat instalarea preotului Flavius Ardelean. Noul preot a primit Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheia bisericii. Cu acest prilej, chiriarhul arădean a înmânat foştilor preoţi ai parohiei, Octavian Stratulat şi Petru Dărău, hrisoave de mulţumire pentru bogata activitate pastoral-misionară desfăşurată în această parohie timp de patru decenii. Preotul Octavian Stratulat şi-a început activitatea în această parohie în anul 1975, iar preotul Petru Dărău în anul 1977.
Noul preot al Parohiei Pâncota, părintele Flavius Ardelean, a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat cu îmbelşugare asupra lui, manifestând, în acelaşi timp, recunoştinţă față de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei pentru noua misiune preoţească încredinţată, asigurându-l de dragostea şi preţuirea pe care i-o poartă şi arătând că încrederii acordate doreşte să-i răspundă cu rodnice rezultate în câmpul lucrării pastoral-misionare pe care o începe în această parohie. Totodată, noul preot a adresat un cuvânt de mulţumire părintelui coslujitor Doca Leonardo, Consiliului parohial, oficialităţilor locale în frunte cu Dan Pocrişer, primarul oraşului, şi tuturor credincioşilor din Pâncota.
Zi de sărbătoare în Parohia Potoc
În Duminica a 4-a după Paști, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Potoc, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit două troițe și a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Înălțarea Domnului”. „În Duminica a 4-a după Paști, suntem din nou împreună la Potoc ca să binecuvântăm lucrările ce s-au executat mai ales la exteriorul bisericii și să binecuvântăm lucrările secundare, dar importante, efectuate și în interiorul bisericii. De asemenea, ne bucurăm că astăzi se sfințește și casa parohială, precum și două troițe, una la hotarul satului și o alta în curtea bisericii, mai ales că în sinaxarul bisericii noastre, în data de 7 mai pomenim Sfânta Cruce, mai precis arătarea semnului Sfintei Cruci în Cetatea Ierusalimului. Ne-am bucurat să vedem foarte multă liniște la Sfânta Liturghie, foarte multă atenție, luare-aminte, iar copiii, tinerii și credincioșii care s-au împărtășit se vede că sunt inițiați în tot ceea ce înseamnă viață spirituală și viață liturgică. Ne-am bucurat să o vedem pe doamna preoteasă cu tinerii și tinerele acestei parohii îmbrăcați în costume populare tradiționale pentru că așa veneau odinioară moșii și strămoșii noștri la Sfânta Biserică, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Veneau îmbrăcați cu cele mai bune, mai curate și mai frumoase haine, care reprezintă și identitatea noastră românească - costumele populare, pe care înaintașii noștri le purtau la marile praznice ca să sfințească și prin îmbrăcăminte sărbătoarea sau praznicul și Dumnezeiasca Liturghie, care întotdeauna a fost și va rămâne cea mai importantă slujbă și cel mai important moment din viața noastră pentru că, în timpul Liturghiei, ne întâlnim cu Hristos. De aceea, trebuie să ne îmbrăcăm frumos și pe dinafară, și pe dinăuntru”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor. La slujbă au participat autorități locale, precum și numeroși credincioși. În semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară, dar și administrativ-gospodărească, părintele paroh Iosif Aldescu a fost hirotesit iconom, iar ctitorii și binefăcătorii au primit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. Totodată, a fost sfințită și casa parohială, care a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare.