„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozion studențesc la Facultatea de Teologie din Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în zilele de 8-9 mai s-a desfășurat Simpozionul național studențesc „Teologia icoanei în contextul mediatic actual. Modele de teologi ortodocși români din a doua jumătate a secolului XX”. Tema simpozionului a fost pusă în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre dezbatere și analiză teologică în anul 2017.
La acest simpozion teologic participă, cu referate științifice de specialitate, studenți de la 9 facultăți de teologie din țară: București, Sibiu, Cluj, Iași, Oradea, Craiova, Târgoviște, Alba-Iulia și Arad, precum și de la două departamente de teologie ortodoxă: Timișoara și Caransebeș.
Lucrările simpozionului au început luni dimineața la ora 9, prin săvârșirea Te Deum-ului în capela Facultății de Teologie din Arad cu hramul „Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Mare Mucenic Mina”, la care a luat parte și întâistătătorul eparhiei arădene, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei. Soborul părinților slujitori a fost format din părintele decan, prof. univ. dr. Cristinel Ioja, părintele director de departament, conf. univ. dr. Caius Cuțaru, părintele prof. univ. dr. Constantin Rus, director de școală doctorală, și arhid. asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean. În cuvântul de la sfârșitul Te Deum-ului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a subliniat importanța unei astfel de manifestări teologice studențești la Arad, într-o perioadă plină de lumină și de bucurie, cum este cea pe care o traversăm acum, perioada pascală, în anotimpul dătător de nădejde al primăverii, adresând un cuvânt de salut și de binecuvântare studenților teologi din țară, precum și cuvânt de mulțumire ierarhilor și profesorilor care i-au călăuzit și i-au delegat să conferențieze la Arad. Înaltpreasfinția Sa a amintit faptul că desfășurarea lucrărilor acestui simpozion teologic, tocmai în ziua prăznuirii Sfântului Evanghelist Ioan Teologul, este un îndemn în ceea ce privește devenirea tinerilor studenți teologi.
În continuare, în sala festivă a Facultății de Teologie, a avut loc deschiderea lucrărilor simpozionului studențesc. La prezidiu s-au aflat: prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, părintele decan al facultății, prof. univ. dr. Cristinel Ioja, părintele conf. univ. dr. Caius Cuțaru, directorul departamentului de discipline teologice al facultății, părintele arhidiacon asist. univ. dr. Tiberiu Ardelean, precum și studenții Florin Avram și Ionuț Mâlcomete, reprezentanți ai studenților Facultății de Teologie din Arad.
În deschiderea lucrărilor, părintele decan, prof. dr. Cristinel Ioja, a salutat prezența studenților teologi din țară la lucrările acestui simpozion, subliniind importanța unei astfel de manifestări științifice adresate studenților, fapt care demonstrează buna conlucrare dintre facultățile de teologie din cuprinsul Patriarhiei Române. Exprimând bucuria acestei întâlniri, Preacucernicia Sa a evidențiat faptul că tinerii teologi sunt chemați să-L mărturisească pe Hristos într-o lume secularizată și globalizată, devenind icoane vii pentru lumea de astăzi. La sfârșitul cuvântului său, părintele decan a prezentat un scurt istoric al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, continuatoarea vechii Academii Teologice din acest oraș.
A urmat cuvântul de salut adresat de către rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile. Doamna rector a subliniat faptul că Facultatea de Teologie din Arad se impune prin forța evenimentelor pe care le organizează, dovadă fiind și această manifestare academică, organizatorii fiind elogiați pentru modul în care au realizat-o.
Au urmat la cuvânt doi reprezentați ai studenților arădeni, care au adresat mulțumiri întâistătătorului eparhiei noastre, conducerii Universității arădene și Facultății de Teologie pentru sprijinul pe care l-au acordat studenților în realizarea acestei manifestări, salutându-i pe colegii lor din țară care au răspuns invitației.
Părintele conf. dr. Caius Cuțaru, în calitatea sa de director de departament, a arătat că profesorii facultății sunt întotdeauna alături la toate manifestările studențești, exprimând bucuria de a avea la Arad studenți teologi din întreaga țară.
La final, părintele arhid. Tiberiu Ardelean a transmis felicitări participanților în numele organizatorilor acestui simpozion, invitându-i pe oaspeți să păstreze în inimile lor chipul blând al Arhiepiscopului Aradului precum și dragostea frățească a colegilor lor de la Arad.
După vizitarea noii biblioteci a facultății, simpozionul a continuat cu susținerea lucrărilor pe trei secțiuni, moderate de cadrele didactice universitare de la Facultatea de Teologie din Arad: pr. conf. univ. dr. Caius Cuțaru, arhid. asist. univ. dr. Tiberiu Ardelean și lect. univ. dr. Adrian Murg.
Lucrările simpozionului studențesc de la Arad s-au încheiat marți, 9 mai 2017, prin 2 secțiuni de referate, moderate de pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu și pr. lect. univ. dr. Filip Albu.